Audi, Damiler, BMW, Volkswagen, Chrysler şi Porsche vor prezenta în cadrul Simpozionului Vehiculul Electric de la Los Angele sistemul de încărcare rapidă a maşinilor electrice DC-fast , care promite un timp de încărcare de numai 15 minute. Acesta va putea fi folosit pe toate modelele electrice ale producătorilor menţionaţi mai sus, şi poate fi conectat la aproape toate staţiile de încărcare din SUA şi Germania.
DC-fast poate folosi surse de curent alternativ sau continuu şi va fi considerat un standar al sistemelor de încărcare rapidă. Producătorii susţin că acesta va intra în producţie la sfârşitul acestui an în Germania şi SUA, urmând ca apoi să fie introdus şi pe alte pieţe.
La acest moment, nu pot oferi aceeaşi autonomie ca a unui model propulsat de un motor cu combustie internă. Chiar dacă unii producători oferă modele electrice pentru călătoriile urbane scurte, timpul de încărcare foarte mare dezavantajează acest tip de autovehicule. DC-fast este pentru moment un pas uriaş pentru vehiculele electrice urbane. Producătorii menţionaţi mai sus afirmă că pe viitor vor încerca să obţină acumulatoare cu o autonomie cel puţin comparabilă cu cea a modelelor cu combustibili fosili. Printre primele modele care vor fi dotate cu acest sistem se află BMW i3, acesta intrând în producţia de serie în anul 2013