Programul STB și Metrorex de Revelion. Până la ce oră circulă transportul în comun?
Mai multe mijloace de transport din București vor circula toată noaptea dintre ani. Pe listă se regăsesc tramvaiele 1, 10 și 41, dar și metrourile.
Societatea de Transport București și Metrorex au luat decizia ca tramvaiele liniilor 1, 10 și 41, dar și întreaga rețea de metrou să fie funcționale în noaptea de 31 decembrie 2019 – 1 ianuarie 2020.
STB anunță că tramvaiele liniei 41 vor circula la intervale de 30 de minute în noaptea dintre ani, în timp ce garniturile liniilor 1 și 10 vor ajunge în stații la fiecare 40 de minute.
Rămân funcționale, în regim obișnuit, autobuzuele liniilor de noapte.
În zilele de 1 și 2 ianuarie, liniile STB vor funcționa conform programului unei zile de duminică.
În noaptea de Revelion, în intervalul orar 00:00 – 01:00, metroul va circula la un interval de 10 minute, iar între 01:00 – 05:00, la interval de 20 de minute, informează Metrorex.
În zilele de 1 și 2 ianuarie 2020, trenurile vor circula respectând graficele pentru zilele de weekend și sărbători legale, pe toate magistralele de metrou.
Metrorex va introduce trenuri suplimentare în funcție de fluxul de călători.