Programul Rabla va fi suplimentat: Câte tichete mai sunt şi până când mai ţine?
Ministerul Mediului anunţă că a dispus suplimentarea Programului Rabla Clasic cu 3.538 de noi note de înscriere destinate exclusiv persoanelor fizice şi prelungirea până la 10 decembrie a termenului până la care proprietarii persoane fizice şi juridice se pot înscrie la producători, scrie Gândul.info.
„Notele de înscriere vor putea fi introduse de către producătorii validaţi începând cu data de 23 noiembrie, ora 12.00, iar facturile aferente acestora vor fi emise numai începând cu data de 9 decembrie 2016. De asemenea, a fost prelungită data până la care proprietarii persoane fizice şi juridice se pot înscrie la producători, şi anume până cel târziu la data de 10 decembrie 2016”, se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului.
Nota de înscriere este valabilă maximum 120 de zile de la emiterii, însă fără a se depăşi data de 15 decembrie 2016, iar data-limită pentru depunerea ultimei cereri de decontare din cadrul Programului este 15 decembrie 2016.
În plus, a fost introdusă posibilitatea prelungirii, până la data de 31 martie 2017, a valabilităţii contractelor de finanţare nerambursabilă încheiate de către producătorii validaţi cu Administraţia Fondului pentru Mediu.
„Producătorii validaţi care vor să beneficieze de prelungirea valabilităţii contractelor pentru finanţare nerambursabilă până la 31 martie 2017 şi depunerea ultimei cereri de tragere în 15 decembrie 2016, sunt invitaţi la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru semnarea actelor adiţionale, începând cu 21 noiembrie 2016”, menţionează Ministerul Mediului.
Până acum, pentru anul în curs, programul a fost gândit astfel:
- Rabla Clasic – prin intermediul căruia românii pot beneficia de o primă de casare pentru achiziţia unei maşini noi câtă vreme o dau pe cea veche la casat;
- Rabla Plus – program introdus anul acesta, prin care este stimulată cumpărarea unui autovehicul nou pur electric sau nou electric hibrid, fără obligativitatea casării un autovehicul vechi.
Obligaţia casării intervine doar pentru cei care doresc să cumuleze finanţarea acordată prin acest nou program cu cea din Programul Rabla Clasic.
Paşii de accesare a Programului Rabla Clasic 2016:
- Alcătuirea dosarului – Proprietarul va pregăti dosarul de participare împreună cu producătorul sau dealerul autorizat şi validat pentru Program;
- Nota de înscriere – Unitatea emitentă (producătorul sau dealerul) eliberează o notă de înscriere valabilă până la data de 25 noiembrie 2016;
- Predarea autoturismului vechi – În 30 de zile de la emiterea notei de înscriere, beneficiarul trebuie să predea vechea maşină unei unităţi Remat agreate;
- Achiziţionarea maşinii noi – Cu nota de înscriere şi dovada că a predat maşina, beneficiarul, poate să achiziţioneze autovehiculul nou (de la producătorul sau dealerul apelat iniţial) în maximum 120 de zile de la emiterea notei de înscriere, dar – atenţie – nu mai târziu de 25 noiembrie 2016.
Eco-bonusuri oferite de stat
Primă oferită este de 6.500 de lei, iar beneficiarii au şi posibilitatea accesării suplimentare a două eco-bonusuri pentru următoarele situaţii:
- Un eco-bonus de 750 de lei care poate fi adăugat primei de casare, în cazul în care românii aleg să-şi cumpere o maşină al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km;
- Un eco-bonus în valoare de 1.500 de lei pentru situaţia în care populaţia optează pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid.
„Dacă maşina nouă respectă ambele criterii, un cetăţean poate beneficia de ambele eco-bonusuri, putând să ajungă, cu tot cu prima de casare, la o finanţare de 8.750 de lei care va fi suportată de AFM din costul maşinii noi“, a precizat în luna iunie, un reprezentat al Ministerul Mediului.
Condiţii de accesare a Programului Rabla 2016: solicitantul trebuie să aibă domiciliul sau reşedinţa în România, să nu nu aibă obligaţii de plată la bugetul local şi să predea o maşină veche de cel puţin opt ani.