În urmă cu aproape 25 de ani Bosch și Daimler-Benz au lansat pentru prima oară programul de stabilitate electronică ESP pe autovehiculele Clasa S în 1995. De atunci, ESP menține autovehiculele în siguranță pe traseu, chiar și în situații critice.
Cercetătorii estimează că, doar în UE, sistemul antiderapare a salvat aproximativ 15.000 de vieți în ultimii 25 de ani și, de asemenea, a prevenit aproape jumătate de milion de accidente cu implicarea vătămărilor corporale.
Împreună cu centura de siguranță și airbagul, ESP este unul dintre cei mai importanți salvatori ai vieții din cadrul unui autovehicul.
Deși datează din 1995, inovația nu poartă în niciun fel amprenta timpului. Bosch a produs până în prezent peste 250 de milioane de sisteme ESP. La nivel mondial, 82 de procente din numărul total al autovehiculele noi sunt echipate cu acest sistem. În 2016, acest procent era de 64%.
Mai ales atunci când drumurile sunt umede sau înghețate, când în fața autovehiculelor apar obstacole neașteptate, cum ar fi animalele de pe șosea, și, de asemenea, atunci când este luat prea rapid un viraj, intervine programul electronic de stabilitate.
Sistemul combină funcțiile sistemului antiblocare la frânare ABS și ale sistemul de control al tracțiunii TCS, dar poate face mult mai mult. În același timp, detectează mișcările de derapare ale autovehiculului și le contracarează în mod activ.
Povestea realizării acestui sistem a început în anii 1980, inițial cu eforturi independente din partea Bosch și Daimler-Benz pentru a obține o stabilitate mai mare a autovehiculului. Din 1992 până la lansarea pe piață, experții din cele două companii au lucrat împreună pentru proiect.
Legendarul test al elanului din 1997 a ajutat la efectuarea unei descoperiri pentru sistem: în timpul testelor pentru o revistă auto din Suedia, un autovehicul Mercedes Benz Clasa A s-a răsturnat atunci când a făcut o manevră bruscă de evitare. Mercedes-Benz a reacționat prin asigurarea sistemului ESP ca dotare standard. Din acel moment, tot mai multe autovehicule ale multor producători auto au adoptat sistemul antiderapare.