Italienii de la Ferrari o duc bine. În timp ce alţi producători auto închid fabrici şi dau afară oameni, de exemplu Ford, Ferrari a anunţat potrivit unor stiri venituri în creştere faţă de anul trecut.
Astfel, în primele nouă luni ale acestui an, Ferrari a avut un profit net de 152,4 milioane de euro, cu 7,6% mai mare decât cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, iar veniturile companiei italiene au crescut cu 10% şi au ajuns la 1,764 de miliarde de euro.
Numărul de maşini livrate la dealeri au ajuns la 5.267 de unităţi, în creştere cu 6% faţă de anul trecut.
În Statele Unite ale Americii, cea mai mare piaţă a mărcii italiene, s-au vândut 1.354 de maşini, cu 16% mai multe decât în primele nouă luni ale anului trecut, în timp ce pe teren propriu, în Italia, vânzările Ferrari au scăzut cu 49%, cu doar 238 de maşini livrate.
Luca di Montezemolo, preşedintele Ferrari, a declarat că „aceste rezultate confirmă randamentul excelent al companiei Ferrari în aproape toate cele 60 de naţiuni în care este prezentă, în ciuda climatului economic”.
„Încă o dată, excepţia este Italia, unde am fost martorii unei scăderi din cauza crizei economice, dar şi din cauza unui mediu ostil pentru bunuri de lux, care au fost şi vor fi în continuare o resursă importantă pentru ţară”, a mai spus Montezemolo.
Pe lângă anunţul despre rezultatele economice ale mărcii, Ferrari a dezvăluit că are un nou membru în consiliul de administraţie. Este vorba despre Eddy Cue, unul dintre directorii Apple care se ocupă de serviciile online ale companiei americane precum iCloud, Apple Store, iTunes Store, Siri, Maps şi iAd.
Această mişcare ar putea însemna că Ferrari e interesat de integrarea unor tehnologii asemănătoare cu cele folosite pe iPhone sau iPad pe viitoarele sale modele.
În prezent, Ferrari produce patru modele: California, 458 Italia, F12 Berlinetta şi FF.