Procesele verbale pot fi semnate, de acum, digital. Legea a intrat în vigoare

Autor: Radu Țuțulan 11 oct. 2024 Știri auto
Procesele verbale pot fi semnate, de acum, digital. Legea a intrat în vigoare

Luna aceasta a intrat în vigoare legea care stabilește că procesele verbale întocmite de polițiști pot fi consemnate printr-o semnătură electronică.

Legea nr. 214/2024, publicată în urmă cu trei luni în Monitorul Oficial, a intrat în vigoare din octombrie.

Această măsură legislativă are rolul de a digitaliza procesele administrative și judiciare.

Procesele verbale pot fi semnate, de acum, digital

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate încheia ca înscris în formă electronică (…) Data încheierii acestui proces-verbal este data aplicării semnăturii electronice”, se arată în noua Lege, conform digi24.ro.

Astfel, procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor pot fi semnate de agentul constatator cu semnătură electronică.

În plus, hotărârile judecătorești vor putea fi comunicate prin poșta electronică, măsură prin care se dorește îmbunătățirea procesului judiciar.

Totodată, autoritățile au obligația de a accepta documente semnate electronic. Refuzul se va pedepsi cu amenda contravențională cuprinsă între 5.000 și 50.000 de lei.

Potrivit noii legi, semnătura electronică avansată va avea aceeași valoare juridică ca cea olografă în trei situații:

  • actul juridic a fost semnat cu o semnătură electronică avansată creată cu un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate/instituție publică din România sau de un prestator de servicii de încredere calificat;
  • dacă o persoană contestă o semnătură electronică, dar acționează conform termenilor documentului semnat (de exemplu, îndeplinește obligațiile din contract), acest lucru poate fi interpretat ca o validare a semnăturii;
  • când părțile unui contract au convenit, printr-un document separat, că semnăturile electronice vor avea aceleași efecte legale ca semnăturile scrise de mână.

Ce tipuri de semnături electronice sunt acceptate

Din punct de vedere legal există următoarele tipuri de semnături electronice:

  • simplă, folosită pentru semnarea e-mailurilor și documentelor cu risc scăzut
  • avansată, care necesită un certificat digital și e folosită pentru semnarea e-mailurilor și documentelor cu risc mediu
  • calificată, care necesită un certificat digital calificat și este folosită pentru semnarea documentelor cu risc ridicat.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Shutterstock.com


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide