La începutul lunii aprilie un secretar de stat din Ministerul Transporturilor a anunțat că a traversat cu mașina podul de la Brăila. Cu toate acestea, deși drumul nu a fost deschis traficului rutier aflăm de la Digi24.ro că asfaltul trebuie schimbat pe porțiuni mici.
Podul nu este încă deschis, dar au apărut fisuri, iar de vină pentru acestea ar fi utilajele de mare tonaj de pe șantier.
Asfaltul proaspăt turnat a crăpat pe anumite porțiuni din cauza unei macarale de mari dimensiuni care a fost folosită la lucrări.
Acum, constructorul trebuie să remedieze aceste probleme, să decoperteze și apoi să toarne un nou asfalt pe porțiuni mici de 10-20 de metri pătrați.
Începând din data de 29 aprilie, pe DN 22B, șoseaua Dig Galați – Brăila, se va circula alternativ, pe un singur sens, deoarece începe asfaltarea șoselelor de legătură dintre șoseaua Dig și unul dintre sensurile giratorii care duc spre pod.
În luna iulie ar putea fi inaugurat podul, chiar dacă drumurile de legătură vor fi gata doar parțial. Asta după ce autoritățile au anunțat că pe pod se va circula încă din decembrie anul trecut.
Podul va avea doi kilometri lungime și înălțimea pilonilor va fi de aproape 200 de metri. Lucrările au început în primăvara anului 2019, iar investiția este de aproximativ 500 milioane euro. Podul de la Brăila trebuia finalizat în 2022, însă au existat întârzieri care au făcut ca deschiderea se fie programata pentru vara acestui an.
Podul de peste Dunăre va fi cel mai mare pod suspendat din România și al treilea din Europa.
VIDEO cu podul suspendat Brăila (filmare din 22 aprilie)
Sursă video: Radu Aramă / YouTube