Primăria Bucureşti a cumpărat autobuze, însă problema cu acestea ar fi că şoferii mai corpolenţi de la Societatea de Transport Bucureşti nu încap în scaune, scrie HotNews.ro.
S-a încercat mutarea scaunului mai în spate, însă acest lucru împiedică vizibilitatea în oglinzi, au declarat mai multe surse din STB, sub protecţia anonimatului. Reprezentanţii Primăriei Capitalei au confirmat existenţa problemei şi spun că acestea vor fi rezolvată pe cheltuiala producătorului.
Pe lângă problema cu ajustarea scaunului, ne-au mai fost semnalate următoarele probleme:
– nu sunt prevăzute cu stopuri în spate, partea de sus. Acestea sunt doar jos, vizibilitatea fiind mai redusă
– nu au acel buton de oprire a autobuzului atunci când acesta stă la stop, apoi pornire cu acceleraţia, aşa cum au autobuzele vechi
– autobuzele nu au manetă retarder la volan
După semnalarea acestor aspecte, autorităţile au comunicat că toate autobuzele vor fi dotate cu funcţia „BUS&STOP” prin montarea întrerupătorului la bord, ia poziţia scaunului la conducătorul auto a fost deja ajustată.
De asemenea, toate autobuzele vor fi dotate cu manetă retarder la volan, suplimentar funcţiei retarder asigurată prin pedala de frână. În ceea ce priveşte vizibilitatea în oglinzi şi stopurile spate, acestea sunt conforme cu regulamentele ECE-ONU şi omologarea RAR.
Primele 20 de autobuze din cele 400 promise de Primăria Capitalei au ajuns în Bucureşti, la autobaza Titan, pe 31 octombrie. Până la sfârşitul anului vor fi livrate alte 80 de unităţi, iar anul viitor restul de 300.