McLaren MP4-12C, primul supercar britanic ce a avut curajul să iasă la înaintare după lunga aşteptare post-F1, trece prim momente mai puţin onorabile. Se pare că proaspeţii clienţi ai maşinii sunt dezamăgiţi de noua lor achiziţie, iar acest lucru nu are legătură cu V8-ul ai cărui 600 CP işi fac datoria în permanenţă, ci este cauzat de probleme destul de serioase cu nivelul calităţii.
Problemele raportate de cei care au avut nororcul să-şi parcheze pană acum un McLaren MP4-12C în gara ţin de asamblarea defectuoasă dar şi de funcţionarea anormală a unor subansamble. Portierele tip-fluture au probleme cu deschiderea, farurile prezintă condens, iar la unele exemplare, bateria se descarcă fără niciun motiv aparent. Din cauza tuturor aceste probleme, livrările lui McLaren MP4-12C vor fi anulate două sau chiar trei săptamâni, spre disperarea celor care abia aşteptau să-l primească.