UPDATE 25.01.2018 Acesta este un update la un material publicat şi republicat – tot cu update-uri – anul trecut. În aceste două etape vorbeam de noua Serie 8. Aşa cum puteţi reciti, a venit momentul să avem şi mai multe detalii despre supercar-ul german al anului. Dacă până acum am vorbit de un concept conform 90% realităţii, acum, BMW a dat presei prima poză oficială cu spatele maşinii care va intra în producţie anul ăsta. Cel mai devreme vom vedea maşina la Salonul Auto Internaţional de la Geneva, în martie. S-ar putea însă ca nemţii să aştepte tot o expoziţie specială – precum Concorso d’Eleganza ca să facă lansarea oficială. Klaus Froehlich, membru în board-ul BMW şi responsabil cu cercetarea şi dezvoltarea, spune că testele sunt făcute pe circuit în Italia în cele mai dure condiţii de stres pentru maşină. Tot el a adăugat că până acum, maşina se comportă extrordinar şi că va avea o dinamică impresionantă. Iată aici prima poză cu spatele noului BMW Seria 8 coupe. Simţim că nemţii lasă dospit câteva sute de cai frumoşi.
UPDATE GALERIE FOTO Cu informaţiile de mai jos şi cu pozele de AICI, avem deja o mare idee despre cum va fi şi ce de ce va fi în stare noua Serie. 8. Mâine va fi prezentat acest concept năucitor la Concorso d’Eleganza Villa d’Este (Italia). Maşina de serie va fi cel puţin 90% similară prototipului.
Conform Autonews, BMW a anunţat că în 2018 lansează cea mai luxoasă maşină de serie şi va fi intitulată Seria 8, cu probabil o variantă foarte puternică, M8. Harald Krueger, CEO, a spus la o conferinţă BMW la Munchen că “Seria 8 Coupe (+cabrio) se lansează anul viitor. Facem retuşuri în toată gama de maşini şi urcăm performanţa lor. Ne focusăm pe segmentul de lux, unde avem margini importante de profit”. Maşina va fi construită pe şasiul Seriei 7 şi va fi poziţionată ca performanţă şi preţ îmediat sub Rolls Royce Wraith, la un preţ de peste 150.000 de euro. În poza de deschidere a ştirii e o „bucăţică” oficială din designul autentic al maşinii.
NOUL BMW SERIA 8 (PRIMELE POZE)