Primul test de impact realizat de Volvo în anii ’50. VIDEO

Autor: Elena Luchian 11 dec. 2020 Știri auto

Mașini aruncate de la înălțime. Mașini lăsate să ia viteză la vale, în drumul lor spre un perete de beton. Așa testau cei de la Volvo nivelul de siguranță al modelelor în urmă cu zeci de ani.

GALERIE FOTO

În anul 1958, a avut loc în Suedia primul test de impact cu o barieră rigidă. Constructorul scandinav testa eficiența centurii în două puncte, amplasată în diagonală, pe pieptul celor aflați la bord.

Mult înainte de apariția laboratoarelor de siguranță, cum este cel din Torslanda, Goteborg, mașinile erau lăsate să ia viteză la vale și să se izbească de un perete de beton.

În 1982, un Volvo 760 era aruncat de la înălțime. Specialiștii susțineau că mașina atinge astfel o viteză de 50 km/h. (vezi GALERIA FOTO).

Cum testează Volvo mașinile acum?

Lucrurile s-au schimbat însă, între timp. Volvo are unul dintre cele mai moderne centre de testare din lume. Laboratorul și-a început activitatea la Torslanda, în Goteborg, în anul 2000. Acolo se testează săptămânal zece mașini cu motorizări și configurații diferite. Pista are o lungime suficient de mare pentru a permite vehiculelor să atingă viteze de până la 120 km/h.

Fiecare model nou este supus unui număr minim de 100 de teste de impact, mult mai dure decât cele desfășurate de Euro NCAP. Pe lista de probe se află răsturnarea și coliziunea cu animale.

Fiecare test presupune cinci zile de muncă intensă pentru echipa care îl realizează. Sunt necesare trei zile pentru pregătirea autoturismului. Specialiștii vopsesc mașina într-o nuanță mată, care să nu reflecte lumina, de obicei, portocaliu. Apoi amplasează senzori, sisteme de măsurare și camere, în ziua anterioară testării.

Informațiile furnizate de toate acestea pot fi citite și interpretate în decurs de o oră. Dar după test, experții în siguranță efectuează o inspecție detaliată a mașinii și a manechinilor aflați la bord. Echipa prezintă raportul testului în 24 de ore.

Testarea presupune și simulări virtuale.

Volvo a realizat un test extrem

Recent, Volvo a trecut la nivelul următor. A realizat un test unic și extrem. Constructorul suedez a folosit o macara pentru a da drumul de la înălțime unor modele noi. (vezi GALERIA FOTO).

Experții au colectat date referitoare la deformare, la puncte forte și puncte slabe din structura mașinii. Aceste informații îi vor ajuta pe cei de la Volvo să proiecteze mașini care să ofere o protecție mai bună în cazul unei căderi de la înălțime.

VIDEO:


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide