Primul SUV Maserati complet electric, Grecale Folgore, a fost prezentat în România

Publicat: 23 04. 2024, 17:08
Actualizat: 23 04. 2024, 17:13

Grecale Folgore, primul SUV complet electric din istoria Maserati, a fost prezentat pe piața din România. Acesta întregește familia Grecale, cea mai completă gamă de până acum, cu motor cu ardere internă/hibrid sau complet electric.

Versiunea 100% electrică a modelului Grecale poartă numele Folgore, elementul de identificare al BEV-urilor Maserati.

Modelul care se încarcă la priză a fost lansat pe piață la un an după modelele mild hybrid și pe benzină. Acesta este proiectat, dezvoltat și produs în totalitate în Italia și este dotat cu o baterie de 105 kWh care utilizează tehnologia 400V. Cu bateria încărcată Grecale Folgore acoperă o autonomie suficientă pentru a parcurge 500 de km.

Grecale Folgore are un sistem de tracțiune integrală cu două motoare și 550 CP

Grație celor două motoare electrice acesta oferă 550 de CP / 410 kW, un cuplu de până la 820 Nm și o viteză maximă de 220 km/h. Tracțiunea este integrală. Vine cu patru moduri de condus: MAX RANGE, GT, SPORT, OFFROAD, și toate sunt echipate cu suspensie pneumatică.

În partea frontală, Grecale Folgore rămâne „unic prin design”, cu o grilă inversată modificată pentru răcire. Splitterele, mânerele ușilor, DLO și pragurile laterale sunt, de asemenea, finisate în neȘru lucios. Siglele și etrierele de frână sunt ambele în culori arămii, în timp ce gurile de aerisire laterale sunt iluminate.

Șoferul are la dispoziție un ecran central de 12,3 inch (100% conectat), cât și ecranul de confort de 8,8 inch sunt poziționate ergonomic pentru a facilita accesul la comenzi. Mai există un cockpit digital de 12,3 inch și un head-up display reconfigurabil, ce minimizează distragerea atenției la volan. Apple CarPlay wireless sau Android Auto integrează experiența smartphone-ului în doar câteva secunde.

Clienții europeni vor primi oferta ALL-INCLUSIVE

Clienții din Europa vor primi ofertă ALL-INCLUSIVE cu soluție de încărcare la domiciliu și în spații publice. Aceștia vor avea acces la 650.000 de puncte de încărcare, dintre care peste 90.000 sunt rapide și ultra-rapide.

Clienții Grecale Folgore vor primi un wallbox care poate fi instalat la domiciliu sau în locația pe care aceștia o preferă. Acesta furnizează o putere de încărcare între 3 și 22 kW.

Prețul lui Maserati Grecale Folgore în România pornește de la 102.565 Euro + TVA, echipat standard cu suspensie pneumatică, pachet de asistență la condus (pasivă & activă), vopsea metalizată, jante Nembo 20 de inch, faruri Full LED Matrix, scaune față reglabile electric pe 14 direcții și încălzite, Head-up Display, Cluster TFT complet digital de 12,3 inch, Ecranele tactile de 12.3 + 8.8 inch, Apple Car/Android Auto, E-Call, Connectivity Services, sistem de sunet Premium SONUS FABER.

Oferta include stația Wallbox și cardul de acces gratuit la rețeaua publică de încărcare de 650.000 de puncte, pe durata primului an de utilizare.