Primul oraș din România care integrează transportul public în Google Maps
Compania de transport public din Buzău, Trans Bus SA, anunță locuitorii din oraș că începând din aceasta luna, pune la dispozitie un serviciu de planificare a calatoriei direct în aplicația Google Maps.
Orașul Buzău devine astfel primul oras din Romania care implementează un management al transportului public – un sistem intern implementat de operatorul de transport – integrat direct cu Google Maps, care contine datele referitoare la programul de circulatie actualizate continuu.
„Sistemul central de management al curselor, parte a aplicatiei Trans Bus, a fost construit special pentru integrarea cu formatul Google pentru transportul public (GTFS). Datele introduse de către Trans Bus în aplicația internă sunt prelucrate automat în formatul GTFS și transmise automat către Google pentru a asigura actualizarea informatiilor”, se arata într-un comunicat Trans Bus.
Astfel, se poate planifica o călatorie din punctul A în punctul B, cu afișarea timpului de mers pe jos la si de la cele mai apropiate statii de transport, precum și vizualizarea orarului de transport actualizat pentru deplasarea selectata.
Informatiile legate de acest nou servicu oferit calatorilor vor fi disponibile si pe site-ul Trans Bus, pe pagina de Facebook si in autobuzele societatii.
„Avem certitudinea ca prin actiunile intreprinse ne apropiem de dezideratul nostru referitor la transportul public local, adica un transport public local in confort si siguranta!”, se mai afirma in comunicatul de presa al Trans Bus.