Primul model electric furat a fost recuperat de polițiști de la hoții de mașini
Vremurile se schimbă, iar hoții de mașini se adaptează celor mai noi trenduri. Duminică, polițiștii de frontieră au recuperat primul model electric furat din Germania – un Audi e-tron.
Modelele electrice nu sunt printre cele mai populare mașini pentru hoții de mașini, din mai multe motive. De la autonomia limitată și timpul mare de încărcare, la posibilitatea proprietarilor de a localiza și chiar bloca complet mașina de la distanță – toate acestea îi determină pe cei mai mulți hoți de mașini să treacă mai departe. Cu toate acestea, furtul unei mașini electrice nu este imposibil, iar cei mai high-tech hoți au trecut deja la „nivelul următor”.
O dovedește captura polițiștilor de frontieră de la Galați, care au confiscat sâmbătă un SUV electric care fusese declarat furat din Germania. Este vorba de un Audi e-tron fabricat în 2020, care a fost evaluat la 100.000 de euro.
Primul model electric furat de hoți: Un Audi e-tron de 100.000 de euro
„În data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 12.00, Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, cetățeanul bulgar M.M., în vârstă de 48 de ani, la volanul unui autoturism marca Audi E-Tron, înmatriculat în Germania, an de fabricație 2020”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
Cum nimic nu este mai firesc decât un bulgar la volanul unei mașini de lux înmatriculate în Germania care vrea să treacă granița spre Ucraina (just kidding), polițiștii de frontieră și-au sunat prietenii din Germania pentru a verifica mașina. Suspiciunile lor au fost confirmate, dovedindu-se că mașina fusese declarată furată din Germani în aceeași zi în care bulgarul a fost oprit la Galați. Cine mai crede că mașinile electrice nu sunt potrivite pentru parcurgerea distanțelor mari în timp scurt, ar face bine să mai citească o dată.
Luat la întrebări de polițiști, bulgarul a recunoscut că nu este proprietarul mașinii, ci doar un șofer care asigura transportul mașinii. Desigur, habar nu avea că mașina fusese furată. Acum, polițiștii îl cercetează pentru săvârșirea infracțiunii de furt, în timp ce mașina a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor.
Chiar dacă nu au ajuns încă la nivelul „mașini electrice”, hoții români își îmbogățesc experiența în rețele transnaționale. Recent o grupare din care făceau parte și hoți din România a fost destructurată de polițiștii spanioli. Hoții furaseră nu mai puțin de 270 de mașini în perioada carantinei din Spania.