Primul model electric de la Suzuki va fi dezvoltat în colaborare cu Toyota
Suzuki și Toyota își extind parteneriatul, astfel că primul model electric al producătorului japonez va fi dezvoltat alături de Toyota.
Suzuki urmează să lanseze primul său model electric în decursul anului viitor, fiind o evoluție a conceptului eVX, care a fost prezentat în două iterații în ultimii doi ani. Noul model va fi dezvoltat împreună cu Toyota și va fi vândut inclusiv sub brandul Toyota, nu doar Suzuki, potrivit Carscoops.
Comparativ cu alți rivali din segmentul SUV-urilor de clasă mică, viitorul model Suzuki nu va avea versiuni termice sau hibride, ci va fi un SUV complet electric construit pe o platformă dedicată. Pentru dezvoltarea acesteia colaborează Suzuki, Toyota și Daihatsu.
De asemenea, a fost confirmat faptul că primul model cu zero emisii de la Suzuki va fi disponibil și în configurații cu tracțiune integrală, astfel că va fi mai capabil în teren accidentat decât alte mașini din clasa sa.
Primul Suzuki electric va fi lansat anul viitor
Producătorul spune că viitorul său SUV electric va oferi autonomie suficientă chiar și pentru călătorii mai lungi, dar și un interior confortabil, subliniind accentul pus pe practicalitate. Conceptul eVX era echipat cu o baterie de 60 kWh, despre care Suzuki a spus că este suficientă pentru a asigura o autonomie maximă de circa 500 km cu o singură încărcare.
Date fiind dimensiunile conceptului, noul model electric se va încadra în gamele celor doi producători japonezi între crossovere precum Suzuki SX4 sau Toyota Yaris Cross. Rămâne de văzut dacă varianta vândută de Toyota va fi restilizată sau doar va purta arte sigle, așa cum am văzut și în cazul altor parteneriate dintre cele doi producători.
Viitorul SUV electric de la Suzuki va fi fabricat în India, la uzina Suzuki din Gujarat. Lansarea noului model este planificată pentru primăvara anului viitor. Ambele companii vor să vândă SUV-ul electric la nivel mondial.