Primii 13 kilometri ai Autostrăzii Sibiu – Pitești sunt aproape gata (VIDEO)
Autostrada Pitești – Sibiu prinde contur, primii 13 kilometri putând fi deschiși circulației chiar la sfârșitul acestui an. Mai exact, 15 noiembrie este data neoficială la care ar putea fi inaugurată această secțiune a autostrăzii, potrivit unui anunț făcut de Asociația Pro Infrastructură.
Dacă se va respecta acest termen, ar însemna că porțiunea de drum dintre Şelimbăr și Boița ar fi dată în folosință chiar înainte de termenul oficial pe care și l-a asumat constructorul austriac. Lucrările pentru Lotul I al Autostrăzii au început în primăvara anului 2020, în luna martie, termenul de execuție asumat de constructor fiind de 36 de luni. Costul unui kilometru de autostradă este de peste 9 milioane de euro, fără TVA, valoarea întregului contract pentru Lotul I al mult așteptatei autostrăzi fiind de aproximativ 120 de milioane de euro, fară TVA.
Ce mai este de făcut până în luna decembrie
Din fericire, vremea frumoasă a ținut cu noi de această dată, lucrările putând înainta cu viteză chiar și în aceasta perioadă a anului. La această oră, lucrările pe șantierul secțiunii ce leagă Şelimbăr de Boița, au ajuns la un procent de realizare de 90%. Pe această secțiune au fost construite opt poduri, pasaje și viaducte, precum și două noduri rutiere la intersecția cu drumurile naționale.
Astfel, urmează să fie finalizate ultimele elemente necesare deschiderii circulației pe acest tronson. Austriecii de la Porr mai au de lucrat în următoarele săptămâni la hidroizolația de pe câteva poduri și la straturile de asflat pe anumite zone. De asemenea, mai urmează să fie montate restul de marcaje rutiere și parapete de protecție.
“Chiar dacă vorbim de doar 13,17 kilometri între Șelimbăr și Boița, ciotul este foarte important pentru traficul de tranzit, scutind șoferii de aglomerația din Tălmaciu și de intersecția DN1-DN7, dar și pentru localnicii care vor scăpa în mare măsură de zgomot, poluare și de pericolul traversării drumului național”, transmit cei de la Asociația Pro Infrastructură prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele de socializare.
VIDEO:
Sursa: Digi24