Primele imagini cu noua generaţie Jeep Cherokee. VIDEO
Pentru europeni are mai mult sens dacă lui ”Cherokee” i se alătură ”Grand”, pe Bătrânul Continent Jeep Grand Cherokee fiind un concurent interesant în segmentul SUV-urilor mari.
Peste ocean, însă, Jeep Cherokee (deci fără ”Grand”) are semnificaţii mult mai adânci: dacă Grand Cherokee este un SUV de lux foarte apreciat, despre Jeep Cherokee se poate spune că e un fel de pionier în domeniul SUV-urilor compacte, imediat după lansare câştigându-şi o excelentă reputaţie de maşină de familie robustă, încăpătoare şi accesibilă.
Ulterior, Jeep Cherokee a pierdut din calităţile de offroader, adaptându-se cerinţelor celor care vor un SUV compact bun mai mult pentru şosea. Dar cel mai important lucru este că a păstrat o identitate de marcă uşor de recunoscut, cu un gabarit echlibrat, faruri rotunde şi grila cu cele 7 fante paralele.
Noua generaţie Jeep Cherokee urmează să fie lansată în premieră mondială imediat după Geneva 2013, adică la Salonul Auto New York 2013. Iar introducerea de până acum a fost făcută tocmai pentru a evidenţia contrastul surprinzător între ce a fost până acum Cherokee şi ce se doreşte a fi pe viitor.
Ei bine, americanii dau publicităţii primele imagini cu noul model, care cu siguranţă îi vor lăsa pe toţi mască. Şi asta deoarece, dorindu-se continuarea unui stil oarecum futurist, ca în cazul faceliftului lui Jeep Grand Cherokee, noul Cherokee nu face altceva decât să ne amintească de… Fiat Multipla (mai ales dacă ne gândim că Jeep e deja parte a grupului Fiat).
Adică blocurile optice sunt de-a dreptul frapante, mai ales dacă facem comparaţia cu Jeep Wrangler. În partea superioară avem două blocuri optice înguste, care cuprind semnalizările şi luminile de poziţie, iar farurile principale sunt plasate sub ele, după care în partea inferioară a spoilerului regăsim proiectoarele de ceaţă.
Dacă despre botul ascuţit, care integrează în mod fericit cele şapte fante paralele şi care se completează în mod sportiv cu fanta inferioară din spoiler, putem spune că merită o notă foarte bună, ideea stilistică găsită pentru faruri cu siguranţă va stârni multe controverse – cam cum se întâmplă şi cu noul concept Citroen Technospace de la Geneva 2013.
UPDATE: iată ce ştie să facă noul Cherokee în off-road. Cine se mai uită la cum arată? 🙂