Primăria Bucureşti a publicat programul prin care proprietarii de maşini vechi pot obţine 9.000 de lei
Primăria Capitalei a publicat regulamentul programului de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare prin acordarea de eco-vouchere. Scopul e eliminarea a 5.000 de maşini uzate, cu grad ridicat de poluare.
Primăria Capitalei a definitivat şi a publicat Regulamentul Programului de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare prin acordarea de eco-vouchere.
Regulamentul poate fi consultat AICI.
Regulamentul poate fi consultat pe site-ul www.pmb.ro, secţiunea „Eco-voucher în schimbul unui autovehicul uzat”.
Primaria Capitalei îşi propune eliminarea a 5.000 de autovehicule uzate, cu grad ridicat de poluare, de pe raza municipiului Bucureşti şi acordarea a 5.000 de eco-vouchere cu o valoare nominală de 9.000 lei/ eco-voucher în vederea achiziţionării exclusive de autoturisme noi EURO 6, non-diesel, mijloace de locomoţie noi ”prietenoase cu mediul”, non-diesel, hibride sau electrice, obiecte electrocasnice şi electronice noi cu clasa energetica superioară, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat.
Programul se adresează atât persoanelor fizice, cu domiciliul stabil în Capitală, cu vârsta minimă de 18 ani, proprietari unici ai autovehiculelor uzate si care nu au obligaţii de plată la bugetul local şi bugetul de stat, cât şi persoanelor juridice, cu sediul social în Bucureşti, proprietari unici ai autovehiculelor uzate, care nu au obligaţii de plată la bugetul local şi bugetul de stat şi nu au fost condamnate pentru infracţiuni împotriva mediului.
Aplicaţia PEVAUTO va permite înregistrarea a 6.000 de participanţi, persoane fizice şi persoane juridice. La atingerea acestui număr, aplicaţia va opri automat procesul de înregistrare a participanţilor, prezentând în acest sens un mesaj de informare celor care sunt în proces de completare a datelor.
După verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate vor fi acceptaţi în program, în ordinea înscrierii, primii 5.000 de proprietari eligibili, lista acestora urmănd a fi publicată pe site-ul www.pmb.ro, secţiunea „Eco-voucher în schimbul unui autovehicul uzat”.
Procedura de înregistrare a proprietarului autovehiculului uzat în aplicaţia PEVAUTO se va face prin completarea datelor personale din: CI/BI şi certificatul de înmatriculare al autovehiculului uzat (talon), pentru persoanele fizice, certificatul de înmatriculare emis de ONRC şi certificatul de înmatriculare al autovehiculului uzat (talon), pentru persoanele juridice şi încărcarea acestor documente în aplicaţie. Însituaţia în care numărul de identificare al autovehicululi uzat menţionat (serie şasiu) nu este pe certificatul de înmatriculare, proprietarul va încărca şi cartea de identitate a autovehiculului
În aplicaţia PEVAUTO proprietarul îşi va exprima acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi va declara pe propria răspundere că nu are datorii la bugetul de stat şi la cel local.
Citeşte articolul complet pe site-ul Mediafax