Prima trecere pe noul pod peste Dunăre de la Brăila. Cum arată stațiile de taxare de pe malul tulcean – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 19 mai 2023 Știri auto

Prima trecerea peste podul de la Brăila a fost surprinsă pe video. Când va fi deschis circulației noul pod de peste Dunăre de la Brăila?

Noi imagini surprinse cu podul de la Brăila au apărut pe internet, iar acest supranumit „Golden Gate” românesc se îndreaptă către finalizare. Un nou videoclip postat pe canalul de YouTube Balaes Leopold ne prezintă prima trecere pe noul pod care urmează să fie inaugurat pe 27 iunie.

Podul suspendat de la Brăila se apropie de o deschidere parțială a traficului, iar dacă nu apar alte surprize este posibil ca în luna iulie a acestui an să se circule între Calea Galați/DJ221B de pe malul brăilean și DN22 Smârdan/Măcin de pe cel tulcean.

În videoclipul publicat pe YouTube putem observa că asfaltul a fost turnat în întregime și, recent, a început demontarea cablurilor pentru „cat-walk”, pasarela folosită de constructori la realizarea lucrărilor.

Se va circula pe câte două benzi pe sensul de mers și, din imaginile furnizate, vedem că marcajele rutiere vor trebui trase, iar indicatoarele rutiere vor trebui instalate și ele.

Șoferii nu vor plăti taxă în primii 5 ani

Într-adevăr, pentru primii 5 ani de când podul va fi dat în folosință traficului rutier, șoferii nu vor fi nevoiți să plătească vreo taxă pentru a circula pe acesta. Fiind vorba despre un proiect finanțat din fonduri europene, taxa va intra în vigoare la o dată ulterioară.

Dacă vă întrebați cum o vom putea plăti, aflați că există stații de taxare pe malul tulcean, stații care probabil vor intra în funcțiune odată cu eliminarea gratuității trecerii. De asemenea, ar putea fi implementat și un serviciu de plată automată prin intermediul unui sistem de detectare, dar rămâne de văzut cum va arăta situația.

VIDEO

Podul de la Brăila trebuia să fie gata în 2022

Podul de la Brăila trebuia să fie gata în 2022. Odată finalizat, acesta va fi cel mai mare pod suspendat din România și al treilea din Europa. Are o lungime totală de 1.974 de metri, o deschidere centrală de 1.120 metri și două deschideri laterale de 489, respectiv 364 de metri.

Înălțimea podului va fi de 38 de metri de la nivelul de inundații maxim, îndeplinind astfel criteriile de navigație pe Dunăre. Sistemul de suspendare cuprinde un cablu principal și tiranți verticali de legătură între tablier și cablul principal, iar blocurile de ancorare sunt integrate în teren și sunt localizate în afara digurilor Dunării.

Lățimea totală a podului este de 32 de metri, iar calea pe pod va fi alcătuită din patru benzi de circulație de câte 3,5 metri lățime fiecare, 4 benzi de încadrare de câte 0,5 m lățime, două acostamente de 1,5 metri lățime și o zonă mediană cu lățimea de 3 metri. La acestea se adaugă două benzi adiționale pentru trafic pietonal, biciclete și întreținere, trotuarele având lățimi de câte 2,8 de metri fiecare.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: YouTube Balaes Leopold


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide