PRIMA MAŞINĂ: Guvernul a modificat programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi

Autor: Mediafax 19 mart. 2019 Știri auto
PRIMA MAŞINĂ: Guvernul a modificat programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi

Guvernul a aprobat marţi modificarea programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, anunţând că beneficiarii îşi vor putea cumpăra o nouă maşină, chiar dacă au mai avut un autovehicul nou.

”Guvernul a adoptat astăzi în şedinţă modificări şi completări aduse programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi. Este vorba despre programul aprobat prin OUG 66/2014. Programul are ca obiectiv principal facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţionarea unui autoturism nou prin contractarea de credite garantate de stat”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

El a precizat că pot fi cumpărate autoturisme noi clasice cu sistem de propulsie termic, hibrid, electric hibrid şi full-electric.

”De asemenea, prin modificările operate în legislaţie, persoanele fizice vor putea să-şi achiziţioneze un autoturism nou chiar dacă au mai deţinut anterior un astfel de autoturism. Se elimină, aşadar, obligativitatea declaraţiei pe proprie răspundere a beneficuiarului că nu a mai avut un autoturism nou, condiţie existentă în programul Prima maşină. În acelaşi timp, actul normativ mai prevede acceptarea ecobonusurilor şi ecotichetelor acordate în cadrul programelor Rabla clasic şi Rabla plus pentru achitarea avansului minim obligatoriu”, a mai spus Barbu.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide