Prima înregistrare modernă a „Marşului BMW” compus în 1930 – VIDEO

Publicat: 23 01. 2019, 14:58

„Marşul BMW” a fost compus în 1930 de compozitorului german Frank Anatol, dar nu se ştie dacă este o iniţiativă proprie sau o comandă a companiei. După momentele dificile de la sfârşitul Primul Război Mondial, BMW intra în ofensivă, întâi ca producător de motociclete, din 1923, apoi ca producător de automobile, din 1928-1929. Totul avea să culmineze în 1936 cu lansarea BMW 328, unul din cele mai sportive automobile ale momentului.

O partitură a marşului este acum în arhiva BMW Group Classic, alături de o înregistrare pe un suport neconvenţional, un disc de carton. Prima interpretare modernă a fost realizată în 2017, la un eveniment BMW România împreună cu Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, într-un aranjament pentru o formaţie de coarde realizat de muzicianul Sabin Penea pe baza partiturii din arhiva BMW Group Classic.

Proiectul a fost reluat şi la finalul anului trecut, cu ocazia unui eveniment special de prezentare a noului BMW Seria 8. Încă o dată Festivalul SoNoRo a susţinut proiectul, de această dată în formaţia: vioară – Alexis Cardenas, violă – Răzvan Popovici, violoncel – Jan-Erik Gusse Gustafsson.

VIDEO

A fost un moment cu multe incursiuni istorice, " target="_blank">organizat în Uzinele Electrice Filaret. Cu 111 ani în urmă, aceste hale găzduiau motoare diesel de sute de cai putere şi generatoare care produceau electricitatea pentru Bucureşti. Alături de BMW Seria 8 a fost prezentat un BMW E9. Modelul debuta cu 51 de ani în urmă şi readucea BMW în clasa coupé-urilor de mari dimensiuni şi a motoarelor cu şase cilindri în linie, atât de emblematice pentru marcă. Alături de eveniment a fost şi fotograful Radu Chindriş, care a imortalizat proiectul cu o cameră foto cu plăci de colodiu umed şi un obiectiv din anii 1860, instantaneul realizat de el fiind prezentat în înregistrarea video a marşului.