Lumea maşinilor e un teren de joacă. Aşa ar trebui să fie. Tocmai am publicat
un interviu în care Chris Bangle – fondatorul de drept al Bangle Butt-ului de pe Seria 7 – acuza designerii de lipsă de idei şi de curaj. Îi făcea nişte slăbănogi fricoşi, nişte sclavi (p’asta am dedus-o noi) ai companiilor producătoare de maşini care au obiectiv numai vânzările imediate şi strică reputaţia mărcii în timp. Aşa apar nişte băieţi, fie că produc în realitate, fie că desenează într-un program 3D, variante neaşteptate ale unor maşini consacrate. Avem şi noi exemple de
români care fac Dacii limuzine, ultrasport sau GT-uri.
Ok, hai, că te „legi” de o Dacie, e una, dar să modifici un Porsche pentru o idee nouă, e şi mai mişto. Aşa este X-Tomi Design, un artist căruia nu-i e frică să vină cu nişte mixuri ciudate de caroserii. De cele mai multe ori, omul are chiar soluţii pentru maşini anunţate, caroserii normale. Să zicem că se lansează Loganul nou, apoi el vine cu o reprezentare grafică 3D pentru noul Logan Break (MCV).
Mercedes a fost primul brand premium german care a intrat pe piaţa pickup-urilor, cu X-Class, care deocamdată e încă un concept, dar foarte aproape de realitate fix aşa cum arată. X-Tomi Design a zis că e loc şi pentru concurenţă pe această piaţă şi că Porsche ar fi un exerciţiu interesant de imaginaţie.
Ca să nu fie foarte departe de adevăr, omul nu a luat un 911 pe care să-l transforme în pickup, ci un Cayenne – SUV-ul care a întors pe dos fanaticii brand-ului competitiv cu Ferrari sau Lamborghini.
Astfel, designerul ne dă o speranţă (sau nu chiar) 3D pentru ceea ce ar putea fiu Cayenne Papuc. Parcă sună şi mai ciudat când zici „papuc”. Putem spune că ideea e în premieră şi realizarea grafică e excepţională, îţi dă impresia foarte bună a realităţii şi a utilităţii unei astfel de versiuni a Cayenne-ului. Altfel, e o alungire logică în locul hayon-ului, cu o benă civilizată în linia maşinii Cayenne stoc.
Acum vine întrebarea: o să ia Porsche în considerare un eventual pickup? Pentru că suntem siguri că departamentul lor de PR a văzut deja această randare. Altă întrebare ar fi … e ok să intre Porsche în acest segment, din punctul de vedere al tradiţiei cu care şi-a obişnuit clienţii? O să fie o bătălie între Porsche şi Mercedes în această clasă? BMW şi Audi, ce fac?
O să fie un 2018 interesant.