Este pentru prima dată când un șofer care a condus băut și a provocat un accident de circulație e condamnat în baza legii Anastasia. Iată câți ani de închisoare a primit acesta după ce a curmat 3 vieți.
În luna iulie 2023, a intrat în vigoare „legea Anastasia”. Aceasta stabilește că niciun șofer care provoacă un accident rutier și e drogat, băut sau fără permis nu mai poate scăpa de închisoare.
O lună mai târziu, un tânăr de 19 ani a produs un accident tras la indigo cu cel din localitatea 2 Mai. Acesta, care avea permis de mai puțin de 1 an, a lovit în plin un grup de 6 tineri.
Trei au murit în urma impactului. La cercetări s-a stabilit că șoferul avea o alcoolemie uriașă, de aproape 2 la mie.
Judecătoria Alba Iulia a pronunțat sentința, în prima instanță,
„Prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii #Anastasia a fost pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, pe 29 mai. Un tânăr de 19 ani a primit 5 ani de închisoare cu executare, în primă instanță, după ce a ucis trei persoane, în noaptea de 28 august 2023, la o lună de la intrarea în vigoare a Legii Anastasia. Șoferul avea o alcoolemie de aproape 2 la mie și și-a recunoscut faptele”, a scris senatorul Robert Cazanciuc, pe pagina sa de Facebook.
Tânărul șofer a primit 4 ani și 6 luni pentru ucidere din culpă și 1 an și 6 luni pentru conducere sub influența alcoolului. Prin contopire a rezultat condamnarea la 5 ani în regim de detenție, scrie zcj.ro.
Șoferul a declarat anchetatorilor că înainte de a se urca la volan a consumat 7 beri și 100 ml de whisky. Apoi, a condus cu aproape 120 km/h, pe un drum unde limita era de 50 km/h, când s-a produs impactul.
„Cei trei tineri omorâți de șoferul beat aveau 17 ani, 18 ani și 25 de ani. Ultimul trebuia să se căsătorească, logodnica sa urmând să nască în perioada ulterioară evenimentului rutier. Nu ignorați legea, nu ignorați viețile altora și nici pe a voastră. Nu vă mai urcați la volan băuți, drogați sau fără permis auto”, a mai scris Robert Cazanciuc.
O altă lege de combatere a alcoolului la volan a intrat în vigoare, luna aceasta.
În primul rând, șoferii care sunt prinși sub influența drogurilor, alcoolului sau care nu dețin permis de conducere vor fi condamnați la închisoare cu executare. Practic, nu vor mai beneficia de posibilitatea de a primi o sentință cu suspendare.
În plus, nu vor mai avea dreptul de a conduce un autovehicul chiar și 10 ani.