Prezentat oficial – noul Bentley Continental GTC
Acestea sunt primele detalii oficiale despre noul GTC de la Bentley. Dacă deja aţi văzut un Continental GT pe stradă asta înseamnă că aveţi deja o idee despre cum va arăta noul cabriolet atunci când va fi dezvăluit prima oară publicului larg la Salonul de la Frankfurt ce începe fix peste o lună. Liniile caroseriei sunt acum mai drepte, grila este mai impunătoare iar farurile cu LED sunt la fel ca la coupe – restilizate şi ceva mai spectaculoase.
În standard vor fi oferite jante mai mari, de 20 de inci diametru iar opţional vor fi disponibile cele de 21. Bentley vrea ca noile sale maşini să arate şi să fie mai sportive deci noile linii plus o cură de slăbire de 70 de kilograme ar trebui să îl facă pe GTC simţitor mai atrăgător şi mai feroce în acelaşi timp. Ecartamentul a fost crescut pentru puntea spate cu 40 de milimetri, suspensia este setată mai sportiv iar direcţia a fost modificată tot pentru creşterea dinamismului maşinii. În acelaşi timp sistemul de tracţiune integrală transmite acum 60% din cuplu către roţile din spate şi doar 40% către faţă. Această modificare ar trebui să mai corecteze din tendinţa subviratoare a fostului model care avea puterea transmisă în proporţie 50/50.
Motorul de şase litri, W12 a fost modificat şi el. El produce acum 575 CP şi un cuplu motor maşim de 700 Nm. Fiind ajutat de o nouă transmisie automată cu şase rapoarte botezată Quickshift care schimbă rapoartele în 200 de milisecunde şi permite retrogradarea a cîte două trepte, noul Conti GTC accelerează de la 0 la 100 km/h în 4,8 secunde, de la 0 la 160 km/h în 10,9 secunde şi poate rula cu maxim 314 km/h.
Interiorul este preluat de la GT şi acum are scaune faţă mai înguste pentru a creşte spaţiul în spate şi un nou sistem de infotainment, cu touchscreen, complet nou. Bentley susţine ca a modificat soft-top-ul atât de mult încât atunci când rulezi cu maşina acoperită vei crede că de fapt eşti în coupe-ul GT.
Preţul în euro anunţat momentan este de 170.060 euro, preţ de bază, fără taxele percepute de fiecare ţară în parte. Încă nu avem detalii oficiale despre momentul exact în care va sosi maşina în România sau despre preţurile finale de aici.