Prezentarea noului Volvo C40 – Cel mai frumos SUV-coupé electric lansat de suedezi – VIDEO
Volvo C40 este disponibil în România și este cât se poate de electric. Vom vedea care sunt diferențele față de fratele său, Volvo XC40.
De această dată, ProMotor vă prezintă cel mai nou și mai electric Volvo dintre toate. C40 este varianta coupe a lui XC40 și, spre deosebire de XC40, poate fi cumpărat doar în formă electrică. Noi vă vom prezenta varianta Twin Engine, cu două motoare electrice care produc 408 cai putere și 660 Nm. Mașina accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 4,7 secunde și atinge o viteză maximă limitată de 180 km/h.
Capacitatea bateriei este de 75 kW/h, ceea ce îi permite acestui Volvo să atingă o autonomie declarată de 450 de kilometri.
Ceea ce am avut noi este un model în versiunea de top Ultimate, bine echipat. Prețul de listă este de aproximativ 70.000 de euro. Cu reducerea Rabla pentru mașinile electrice, prețul coboară în jurul sumei de 60.000 de euro.
Ce primești de la noul SUV electric Volvo?
La exterior avem faruri LED Matrix, dar și lumini de ceață LED. Masca frontală este blocată în mare parte, mașina neavând nevoie de atât de multă răcire. Jantele au dimensiunea de 20 de inch, dar sunt disponibile și unele pe 19 inch.
Pentru că nu mai există un motor termic, sub capota din față avem un spațiu de depozitare de circa 30 de litri, unde îți poți ține cablurile de încărcare.
Cea mai mare diferență între C40 și XC40 este partea din spate. C40 este un SUV coupe, ceea ce înseamnă că are un spate mai aplecat. Portbagajul măsoară 413 litri, cu doar doi litri mai mic față de XC40.
Interiorul este realizat din materiale ecologice, ceea ce înseamnă că pe C40 nu poți avea tapițerie din piele animală. Există mici diferențe față de surata sa, printre care și ornamentele interioare, care reprezintă o hartă topografică. Noaptea ele se transformă în lumini ambientale. În rest, interiorul este similar cu cel al lui XC40, desigur, cu diferențele fiind lipsa posibilității selectării tapițeriei din piele și linia mai aplecată a plafonului.
VIDEO
Text: Ionuț Vîlciu
Video: Luci Popa