Presiuni pentru adoptarea ABS-ului standard pe motociclete

Publicat: 10 05. 2010, 15:30

În domeniul auto, prezenţa ABS-ului pe maşinile noi este deja o
necesitate, iar, în curând,
sistemul de control al stabilităţii ESP va fi standard
, cel
puţin în Europa. În schimb, siguranţa activă în domeniul moto nu
era o prioritate până acum.

În America, însă, lucrurile sunt pe cale să se schimbe. După ce
în ultimii doi ani au fost înregistrate peste 5.000 de
accidente fatale între motociclişti
, grupul Insurance
Institute for Highway Safety (care reuneşte un număr important de
companii de asigurare în domeniul auto) a înaintat o cerere
oficială către National Highway Traffic Safety Administration
(Agenţia Naţională pentru Securitatea Traficului Rutier) prin care
cere instituirea obligativităţii echipării motocicletelor
noi cu sistemul ABS
.

În sprijinul cererii, grupul a prezentat studii, din care reiese
prezenţa sistemului ABS pe motociclete ar fi redus
numărul de morţi cu cel puţin o treime
. În condiţiile în
care mersul pe motocicletă este considerat mult mai periculos decât
mersul cu maşina.

Până acum, producătorii din industria moto s-au arătat sceptici
în ce priveşte introducerea în standard a sistemului ABS, pe
motivul unei creşteri medii a preţurilor motocicletelor de
1.000 USD
. În plus, organizaţia American Motorcyclist
Association sprijină ideea că folosirea ABS-ului devine chiar
periculoasă în unele situaţii, cum ar fi mersul pe drumuri cu nisip
sau pietriş.

Principala deosebire faţă de sistemele ABS de la maşini este, în
cazul motocicletelor, funcţionarea independentă a frânelor faţă /
spate. Sistemul evaluează viteza de rotaţie a roţii şi aplică
presiunea de frânare în mod diferenţiat, tocmai pentru a evita
blocarea roţilor. Însă, în anumite situaţii din off-road,
motociclistul are nevoie de blocarea roţii, iar sistemul ABS
împiedică acest lucru.

Pe lângă asta, mulţi motociclişti declară că nu au încredere în
funcţionarea sistemului ABS, preferând să fie ei „stăpânp pe
situaţie” în cazul unor frânări bruşte. În contradicţie, studiul
institutului de asigurări afirmă că motocicliştii care aveau
motocicletele dotate cu ABS au avut cu 22% mai puţine
plângeri de accidente
comparativ cu aceia care aveau
acelaşi model, dar fără ABS.

Dacă studiile prezentate sunt de natură să convingă Agenţia
Naţională pentru Siguranţa Rutieră în America, nu ştim, dar urmează
să vedem în cursul următoarelor luni, când se preconizează că
agenţiile guvernamentale vor lua în calcul această propunere.
Actualmente, aproape toate modelele propuse de producătorii moto
oferă şi versiuni cu ABS, iar mulţi dintre cumpărători optează
pentru aceste versiuni.