Presemalizatorul de la Unirii „ar trebui schimbat, ca să nu pună viaţa oamenilor în pericol”. Opinia președintelui FORT

Publicat: 28 12. 2022, 16:00

Poarta de gabarit care era amplasată înainte de intrarea în Pasajul Unirii a avut un rol nefast în accidentul produs înainte de Crăciun. Augustin Hagiu, Președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), a afirmat că o astfel de poartă ar trebui schimbată cu un alt mod de presemnalizare, care să nu pună viața pasagerilor în pericol, dacă șoferul este neatent.

Hagiu a precizat că nu este clar dacă toate elementele de presemnalizare erau amplasate corespunzător înainte de intrarea în Pasaj.

„Nici până la ora asta nu am aflat dacă erau toate elementele de presemnalizare care să determine un şofer de vehicul comercial să ocolească acest pasaj, în cazul în care înălţimea nu este corespunzătoare cu cea a vehiculului astfel încât să în traverseze în siguranţă, să poată să ia măsura ocolirii pasajului. Nu am această certitudine dacă există, nu există”, a spus Augustin Hagiu pentru Prima News, citat de news.ro.

Presemnalizarea înainte de Pasajul Unirii ar trebui schimbată

Acesta a pus accent pe faptul că „baliza” care limitează înălțimea vehiculelor ar trebui schimbată cu una care nu pune viața pasagerilor în pericol, în cazul unui accident.

„În primul şi în primul rând, trebuie un indicator rutier care să îmi spună că dacă merg pe direcţia înainte, pe cele două benzi pe sens, pe direcţia pasajului, nu voi putea să intru decât dacă am o înălţime mai mică de 3,60 metri. Şi aici sunt părerile împărţite, cât are pasajul. Cred că 3,70 metri şi ceva are pasajul. Cel puţin unul montat pe ultimul semafor de dinaintea pasarelei, dar considerând că spre pasaj se poate veni şi din alte două direcţii, în ultima poziţie trebuie să avem şi acolo montate aceste indicatoare. Nu contează de unde a venit autocarul, el trebuie să întâlnească indicatorul. Această pasarelă cred că poate avea o altă soluţie tehnică, astfel încât atunci când o loveşti să nu moară nimeni, eventual să zgârie caroseria, să zgârie plafonul vehiculului, dar în niciun caz nu trebuie să moară nimeni. Există mai multe sisteme acustice, luminoase pentru astfel de balize de înălţime. De fapt, nu este o pasarelă, nu asigură trecerea de pe o parte pe alta a drumului pentru pietoni. Este o baliză de presemnalizare a intrării într- un pasaj subteran cu o anumită înălţime. Ar trebui schimbată complet această pasarelă cu una care să nu pună viaţa oamenilor în pericol în cazul în care un şofer neatent ajunge să lovească această structură. Nu trebuie să fie o structură metalică grea, trebuie să fie o altă structură care să nu pună viaţa nimănui în pericol”,  a explicat preşedintele FORT.