Premierul Ciucă, prezent la un eveniment unde s-a prezentat prima maşină electrică ”Made in Cluj” – VIDEO

Publicat: 20 05. 2022, 12:28
Actualizat: 20 05. 2022, 12:35

Aflat în aceste zile într-o vizită la Cluj, premierul Nicolae Ciucă a fost prezent în dimineaţa zilei de vineri, 20 mai, la un eveniment special. Cu această ocazie, premierului i-a fost prezentat prototipul unui automobil electric care va fi produs la Cluj în serie limitată.

Însoţit de primarul Clujului, Emil Boc, dar şi de alţi politicieni, Nicolae Ciucă a ajuns devreme la hotelul la care era programat evenimentul.

Voicu Oprean, CEO AROBS, unul din inițiatorii și finanțatorii proiectului, a fost cel care i-a explicat premierului cum a fost construită mașina, de la faza de prototip.

„Are loc un proces cât se poate de dinamic în ceea ce privește cercetarea și dezvoltarea. Și faptul că se gândesc să treacă la producție de serie, pe noi, ca țară, nu poate să ne facă decât foarte mândri”, a spus Nicolae Ciucă. Acesta a spus că, în serie mică, autoturismul va fi produs la Cluj, informează Cluj24.ro.

Prim-ministrul s-a urcat în mașină, a pus mâna pe volan, dar nu a condus-o.

VIDEO