Premierele Mercedes de la salonul german
Oficialii Mercedes au avut destule motive de mândrie, având
multe noutăţi pentru Salonul Auto de la
Frankfurt 2009 – adică la ei acasă. Iar preşedintele companiei
Mercedes Benz, Dieter Zetsche, a fost gazda celor prezenţi.
Principala noutate, foarte aşteptată de pasionaţii
maşinilor sport, a fost
Mercedes SLS, reinterpretarea celebrului 300
SL Gullwing, acum într-un format foarte competitiv, purtând
semnătura celor de la AMG. Iar germanii nu se opresc aici, urmând
ca, începând cu 2013, acest model supersport să fie oferit şi
într-o versiune electrică, deservită de 4 motoare electrice, cu un
total de peste 500 CP şi un cuplu maxim de aproape 900 Nm.
O altă premieră mondială pregătită pentru Frankfurt 2009 a fost
versiunea break a lui Mercedes Clasa E.
Noul E-Class Estate devine regele neîncoronat
al breakurilor din clasa superioară, oferind un portbagaj extrem de
încăpător, de 695 litri. De asemenea, breakul stilat Mercedes este
oferit cu o gamă de motorizări atât economice (cum este E220 CDI
BlueEFFICIENCY, cu 5,7 litri/100 km şi 150 g/km emisii CO2), cât şi
performante – exemplu fiind noul
Mercedes E63 AMG Estate.
Mercedes Vision S 500 HYBRID este o
realizare importantă, propulsia hibridă plug-in asigurând
limuzinei de lux un consum minim de 3,2 litri/100 km, dar şi o
autonomie de maximum 30 km în regim strict electric. Iar Mercedes
se pregăteşte pentru lansarea în producţia de serie a acestei
tehnologii foarte repede.
Ceva mai târziu vom vedea pe şosele şi noua generaţie
Mercedes B-Class, prefigurată prin
conceptul BlueZERO E-Cell Plus. Acesta
beneficiază de un sistem modular de propulsie, care poate fi doar
electric, sau de tip fuel-cell sau hibrid, prin adoptarea unui
motor cu ardere internă. Tehnologia fuel cell a fost, de altfel,
prezentă pe prima maşină de serie Mercedes de acest fel,
B-Class F-CELL, capabilă de o autonomie de 400 km, fără emisii
poluante.