Poți trece de ITP dacă ai un far spart? Defecțiunile din cauza cărora nu primești drept de circulație
Toate mașinile trebuie supuse unei inspecții tehnice periodice (ITP), iar din cauza anumitor defecțiuni nu va fi acordat drept de circulație pe drumurile publice. Poți trece de ITP dacă ai un far spart?
Este important ca toate mașinile care circulă pe drumurile publică să nu prezinte defecțiuni care pun în pericol circulația. Asta înseamnă că sistemele de iluminare, de frânare sau direcție, de exemplu, să funcționeze fără probleme.
Toate mașinile trebuie să fie supuse unei inspecții, o dată la cel mult 3 ani, care să certifice că nu au probleme majore. Există cazuri în care, însă, mașinile nu trec de ITP din cauza unor defecțiuni aparent minore.
Poți trece de ITP cu un far spart?
Conform legii, defectele constatate la verificarea ITP se împart în:
- minore (zgârieturi, crăpături fine, mici îndoituri, etc.)
- majore (sistemul de iluminare, frânare ineficientă, semne ale unui accident, etc.)
- periculoase (sistem de direcție cu probleme, sistem de frânare cu probleme, sistem de iluminare nefuncțional, etc.).
„Defectele minore sunt cele care nu afectează siguranța autovehiculului. De exemplu, la sistemul de iluminat orice bec care nu funcționează este considerat defect major. Cu o singură excepție: lămpile pentru mers înapoi, unde e suficient să se aprindă cel puțin una”, explică reprezentanții unui service din Corbeanca, jud. Ilfov, care efectuează ITP pentru autoturisme.
Așadar, atunci când mașina are un far spart sau un bec nefuncțional, conform legii, nu poate primi drept de circulație. Vehiculul va fi declarat RESPINS la ITP și va fi reprogramat pentru o nouă inspecție după 30 de zile. În acest timp proprietarul are obligația de a remedia problemele, altfel va fi din nou respins.
Defecțiunile din cauza cărora nu primești drept de circulație
Dacă la o mașină se constată defecte majore sau periculoase, nu va primi dreptul de circulație.
Principalele probleme din cauza cărora poți fi respins la ITP sunt:
- defecte la sistemul de direcție, frânare și suspensii
- semne de accident pe mașină
- depășirea limitei de emisii de noxe
- anvelope uzate
- martori aprinși în bord (ulei, motor, etc.)
- semne vizibile de coroziune.
Ce se întâmplă dacă expiră ITP
Legea stabilește că se suspendă automat înmatricularea unei mașini în momentul în care îi expiră inspecția tehnică.
Ceea ce înseamnă că, din acel moment, șoferul conducere o mașină neînmatriculată.
Iar cei care circulă cu o mașină care are ITP expirat, riscă să primească două amenzi, cu o valoare cumulată de aproape 6.000 de lei.
Prima amendă e pentru conducerea unui autoturism fără ITP valabil: între 1.305 lei şi 2.900 lei. Iar cea de-a doua, pentru conducerea unei mașini a cărei înmatriculare a fost suspendată, pentru care amenda e de 2.900 de lei.
În plus, se suspendă pe loc dreptul de circulație pentru respectivul autovehicul, se rețin talonul și plăcuțele de înmatriculare ale mașini.