Poți prezenta un pașaport în loc de buletin atunci când ești oprit de Poliția Rutieră?
Legislația din România obligă toți cetățenii, nu doar pe șoferi, să aibă asupra lor în permanență un document de identitate. Dar, când ești oprit de Poliția Rutieră în trafic, poți prezenta un pașaport în loc de buletin?
Șoferii sunt obligați să prezinte polițiștilor, în cazul unui control, mai multe documente.
Aceste acte trebuie să demonstreze identitatea lor, a mașinii, precum și faptul că au dreptul să conducă acel vehicul.
Însă, ce se întâmplă dacă nu ai aceste acte asupra ta?
Ce se întâmplă daca nu ai buletinul la tine
„Participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege”, se stabilește prin Art. 35 (2) din legea 195/2002.
Prin documente de identitate se înțelege buletin, carte de identitate, carte de identitate provizorie și pașaport, în cazul cetățenilor străini.
Conform legii, dacă te afli la volanul unei mașini, ești oprit pentru control, dar nu ai un document de identitate la tine, riști o amendă cuprinsă între 990 lei și 1.320 de lei.
„Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni […] nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2)”, se stipulează în Art. 101 (18), din Legea circulației 195/2002.
- certificatul de înmatriculare a mașinii
- carnetul de conducere
- documentele de identitate
- polița RCA.
Cu excepția poliței RCA, toate celelalte documente sunt obligatorii și trebuie prezentate în original. Asigurarea Auto Obligatorie (RCA) poate fi prezentată și în format electronic sau print.
Poți prezenta un pașaport în loc de buletin
Dacă în cazul asigurării RCA se permite prezentare unei copii, buletinul nu poate fi prezentat decât în original.
Altfel, dacă arăți o copie a cărții de identitate sau o poză a acesteia, nu va fi luată în considerare.
Dacă prezinți un pașaport în loc de buletin, deși reprezintă un document de identitate, nu va fi luat în considerare decât în cazul cetățenilor străini.
În cazul cetățenilor care dețin o carte de identitate eliberată de autoritățile din România, doar aceasta poate fi prezentată în cazul unui control în trafic.
Astfel, dacă prezinți un pașaport în loc de buletin, riști să primești o amendă contravențională.