Poți fi amendat dacă circuli cu mai mult de 2 martori de bord aprinși? Ce verifică Poliția când te oprește
Funcționarea optimă a mașinii este importantă, pentru că Poliția împreună cu Autoritatea Rutieră Română (ARR) pot face verificări în trafic privind starea tehnică a vehiculului. Dar, poți fi amendat dacă circuli cu mai mult de 2 martori de bord aprinși?
Martorii de bord au rolul de a avertiza șoferul cu privire la o situație sau o problemă.
Toate mașinile au o serie de semnale de alarmă vizuale și auditive distincte, asociate unor probleme sau pericole. De aceea e important să știi ce reprezintă semnalele transmise de vehiculul pe care îl conduci.
Pentru că unele avertizări au doar un rol informativ. Însă alți martori de bord indică o defecțiune gravă pe care o are mașina.
Martorii de bord care te anunță când mașina are probleme
Când vezi roșu în bord, e grav! Fie este o problemă care ține de siguranță, fie o avarie majoră.
Iată câteva dintre martorii de bord care indică o avarie:
Acest simbol se aprinde când uleiul din motor este degradat sau a fost contaminat cu combustibil. Sau când supapa filtrului de ulei s-a uzat sau când pompa de ulei s-a defectat. Obligatoriu, trebuie să opriți imediat mașina și să cereți ajutorul unui mecanic.
Acest martor indică un nivel scăzut al lichidului de răcire. Cauza poate fi ruperea curelei de transmisie a pompei de apă, pierderea de lichid, defectarea termostatului, înfundarea radiatorului de răcire, funcționarea defectuoasă a ventilatorului de răcire. Sau chiar blocarea curentului de aer prin radiator din cauza insectelor. Opriți mașina, verificați nivelul lichidului de răcire și completați cu antigel sau apă dacă e nevoie. Sau, cel mai sigur, cereți sprijinul unui mecanic.
Acesta indică o problemă a sistemului de încărcare a bateriei. Cauzele pot fi defectarea alternatorului sau ruperea curelei de transmisie la alternator. De asemenea, contactele întrerupte, clemele de fixare și bornele oxidate sau întrerupte ale bateriei pot fi potențiale cauze. Cert este că, într-o astfel de situație, trebuie să vă opriți la cel mai apropiat service. Altfel, riscați să rămâneți cu mașina în drum.
Acest martor indică probleme la sistemul de frânare. Fie s-a spart un furtun și ați pierdut lichidul de frânare din vasul pompei de frână, fie este o lipsă de presiune în circuitele de frânare. Sau, la unele mașini, simbolul avertizează că frâna de mână este activată. Opriți mașina, verificați frâna de mână, testați frânele și apoi mergeți spre cel mai apropiat service, dar cu viteză redusă. Dacă descoperiți în mers că frânele sunt tot mai slabe, opriți mașina și chemați o firmă de tractări care să ducă mașina în service. Nu doar că e interzis să circulați cu o mașină care are sistemul de frânare avariat, dar este extrem de periculos.
Indicatoare care țin de siguranța mașinii
Sunt și martori de bord de culoare roșie care indică o potențială problemă:
Frâna de mână este trasă! Dacă sunteți în mers și observați acest semn aprins în bord, nu trebuie decât să decuplați frâna de mână. Acest led se aprinde de câte ori trageți frâna de mână. Și se stinge doar după ce aceasta e coborâtă.
Pictograma avertizează că sistemul de control al funcționării motorului este defect. În acest caz, cel mai recomandat ar fi ca șoferul să facă o vizită la service pentru ca problema să nu se agraveze.
Acest simbol anunță că centura de siguranță nu este cuplată. La unele mașini se activează doar dacă șoferul nu și-a pus centura, la altele e activ și când pasagerii nu-și cuplează centurile.
Poți fi amendat dacă circuli cu mai mult de 2 martori de bord aprinși?
Poliția nu te va amenda pentru că ai un martor de bord aprins, sau mai mulți.
În schimb, polițistul poate sesiza că în bord e aprins martorul care indică o problemă la sistemul de frânare, de exemplu. Ceea ce reprezintă o avarie majoră pentru care se reține certificatului de înmatriculare.
Astfel, se suspendă dreptul de circulație și vehiculul va trebui dus la o reprezentanță RAR pentru a-i fi refăcută Inspecția Tehnică Periodică.