Propunerea de alianţă dintre Volkswagen şi Ford arată că zilele producătorilor individuali de automobile se apropie de sfârşit, pentru că tarifele vamale, noile tehnologii şi regulile mai dure privind emisiile fragmentează pieţe care au fost odată globale, scrie Ziarul Financiar.
Într-o manieră asemănătoare poate fi privită şi predicţia din 2015 a fostului director executiv al Fiat, Sergio Marchionne, de intrare într-o nouă eră a consolidării industriei auto.
Firmele care au mizat odată pe un singur vehicul, la nivel global, caută acum avantaje în anumite nişe, cum ar fi SUV-urile hibride, camioanele de transport din America de Nord sau maşinile europene de oraş.
Trecerea la vehiculele electrice şi autonome şi războiul comercial îi forţează pe producătorii de automobile să construiască fabrici separate pentru Europa, Statele Unite şi China, ceea ce contribuie la accelerarea tendinţelor. La fel şi în cazul emisiilor, după scandalul Vlokswagen din 2015.
Producătorii auto au dorit mult timp să urmeze idealul lui Henry Ford de a folosi o singură linie de producţie pentru a furniza pe pieţele din întreaga lume, la cel mai mic cost posibil.
Acum companiile văd standardizarea anumitor tehnologii – în special motoarele şi platformele pe care sunt construite maşinile – ca o potenţială sursă de economii, folosind alte caracteristici pentru atragerea consumatorilor.