Porsche Taycan, mai popular decât iconicul 911. Vânzări de două ori mai mari decât Tesla Model S
Porsche Taycan este mai popular decât iconicul 911, dacă ne luăm după cifrele de vânzări pe primele luni ale anului. Vânzările lui Taycan sunt de două ori mai mari decât cele ale lui Tesla Model S, modelul american cu care a fost comparat la lansare.
Mașinile electrice sunt extrem de populare, iar singurul motiv pentru care producătorii nu pot să vândă mai multe nu are legătură cu autonomia, prețul sau timpul pierdut la stațiile de încărcare. De fapt, dacă ar putea să producă mai multe mașini electrice, toți producătorii ar vinde, cu siguranță, mai multe. O dovedesc nu doar timpii de așteptare pentru livrarea unui model Tesla, ci și cifrele de vânzări ale lui Porsche Taycan, un model deloc ieftin.
Primul model electric produs de Porsche a reușit să depășească cifrele de vânzări a lui gamei 911, considerată imaginea Porsche. Astfel, pe primele nouă luni ale anului, Porsche a vândut 28.640 de mașini Taycan și 27.972 de mașini 911. Taycan nu este însă cel mai de succes model Porsche. Acest titlu merge la Cayenne, care s-a vândut în primele luni ale anului în 62.451 de exemplare. Cayenne este urmat îndeaproape de Macan, cu 61.944 de unități vândute.
Porsche Taycan, mai popular decât iconicul 911. Cum se descurcă rivalul său Tesla Model S?
În același timp, Tesla Model S, care a fost considerat competitorul direct al lui Taycan, a fost ales de numai 13.180 de clienți. Model S, în ciuda calităților sale, nu mai este favoritul pieței, nici al celor de la Tesla. Acest lucru este arătat clar de cifrele de vânzări, în care Tesla Model 3 apare cu 627.350 de unități comercializate. Acest rezultat se datorează faptului că Model 3 este mult mai accesibil și beneficiază de aceleași tehnologii ca și Model S.
De altfel Elon Musk nu a făcut niciun secret din faptul că, pe termen lung, țintește răspândirea automobilelor electrice la nivel de mase, nu marjele de profit mai mari ale modelelor exclusiviste. Cel mai probabil, odată cu lansarea modelului compact anunțat de Tesla. grosul vânzărilor se va muta și mai jos în gamă. În același timp, ca și Model S, Model 3 va înfrunta o concurență din ce în ce mai puternică din partea constructorilor auto consacrați.
Pentru că, este foarte clar, acest război nu este ca altele dinaintea sa, în care industria auto să se bată în vârfuri de gamă și tehnologii exclusiviste. De această dat, războiul va fi câștigat de producătorul auto care va reuși să livreze în număr mare o mașină electrică accesibilă, la același preț sau chiar mai ieftină decât una echivalentă pe benzină.