Porsche sărbătorește producția a 100.000 de exemplare Taycan
Porsche a anunțat la începutul acestei săptămâni că a produs exemplarul cu numărul 100.000 al modelului cu propulsie electrică Taycan. Fiind vorba despre un model aniversar, avem de-a face cu un exemplar special, ce urmează să fie livrat unui client din Marea Britanie.
Porsche Taycan este primul model electric de serie din gama constructorului german. Desi inițial au existat și voci reticiente cu privire la ideea unui model electric în gamă, Taycan și-a castigat rapid popularitatea și respectul în segment. Taycan s-a dovedit a fi un model extrem de apreciat în Statele Unite, China, Marea Britania și Irlanda, pe aceste piețe înregistrând cele mai mari vânzări.
Lansat în premieră în 2019, Taycan s-a transformat rapid într-un model de succes, devenind în timp unul dintre cele mai vândute modele Porsche din toate timpurile. În primele nouă luni de la lansare, Taycan s-a vândut în peste 25.000 de exemplare. Apoi, în 2021 spre exemplu, cifrele de vânzări înregistrate de Taycan au fost mai mari decât cele ale lui 911, de peste 41.000 de exemplare.
După trei ani de la lansare, constructorul german sărbătorește în această săptămână producția exemplarului Taycan cu numărul 100.000. Potrivit informațiilor venite de la reprezentanții companiei germane, vorbim despre un model Taycan Turbo S, vopsit într-o nuanță de culoare Blue Neptune. Exemplarul în cauză va fi livrat către un client din Marea Britanie.
Sute de mii de kilometri parcurși la volanul modelelor Taycan
La capitolul anduranță, Taycan se descurcă, de asemenea, extrem de bine. Germanii dau ca exemplu un farmacist francez, care a parcurs pe drumurile din sudul Frantei aproape 114.000 de kilometri la bordul mașinii.
De asemenea, un angajat al Porsche a parcurs aproape 135.000 de kilometri din februarie 2021 și până în august 2022, având zile în care a parcurs chiar și mai bine de 1.500 de kilometri la volanul mașinii. Recordul în acest sens se pare că este deținut de un om de afaceri francez, care are deja în bord mai bine de 188.000 de kilometri parcurși.