Porsche România importator oficial Bentley
Activităţile oficiale pentru Bentley se vor defăşura la început într-un showroom provizoriu, de circa 200 de metri pătraţi, în cadrul Porsche Bucureşti Nord, urmând ca de la jumătatea anului viitor marca să fie mutată într-unul de lux, care va mai cuprinde şi brandurile Audi, Porsche şi Lamborghini – marcă pe care tot Porsche România o va reprezenta oficial pe piaţa românească, din a doua jumătate a anului viitor.
Construcţia complexului auto pentru mărcile de lux Lamborghini, Porsche, Audi şi Bentley ar fi trebuit să înceapă în a doua parte a anului 2007, iar finalizarea construcţiei era prevăzută pentru a doua jumătate a acestui an. Investiţia se ridică la peste 12 milioane de euro, fără teren, însă costurile ar putea creşte semnificativ din cauza preţurilor ridicate ale materialelor de construcţii şi ale forţei de muncă, potrivit unor declaraţii anterioare ale directorului general al Porsche România, Brent Valmar, citat de MEDIAFAX.
Bentley va beneficia de o suprafaţă de peste 600 de metri pătraţi, iar numărul de exponate din acesta se va cifra la şase unităţi. Primul Bentley comandat oficial în România este un model Continental GT, a cărui valoare cu TVA se ridică la puţin peste 200.000 de euro.