Porsche – Profit net 8 miliarde de euro
Neaşteptat, din cele 8,5 miliarde profit brut, doar puţin peste 1 miliard vine din comercializarea de automobile. În anul fiscal 2007-2008 Porsche a ajuns la un profit, după aplicarea taxelor, de 6,392 de miliarde de euro, o creştere de 51% faţă de anul precedent. Asta în condiţiile în care numărul de automobile vândute abia a crescut cu 1,2%, până la 98,652 de unităţi.
Şi atunci de unde au făcut atâţia bani? Ei bine, Porsche a spus ca doar un miliard de euro au venit din comercializarea de maşini, restul fiind câştiguri din vânzarea acţiunilor Volkswagen în valoare de 6,83 de miliarde de euro şi aproape încă un miliard din creşterea acţiunilor deţinute la Volkswagen, care doar în iulie au urcat cu 22,3%. Iar momentan Porsche deţine direct 42% din acţiunile Volkswagen şi indirect alte 32%.