Porsche patentează motorul în 6 timpi. Cum ar putea schimba industria auto?

Autor: Ionuț Vîlciu 18 sept. 2024 Știri auto
Porsche patentează motorul în 6 timpi. Cum ar putea schimba industria auto?

Porsche a patentat un nou tip de motor cu combustie internă. Ideea producătorului german ar putea schimba industria auto.

Porsche a dezvăluit o idee interesantă despre un posibil motor cu ardere internă ce funcționează în 6 timpi. Cele mai multe mașini folosesc motoare termice în patru timpi. Bineînțeles, au existat și excepții, precum faimosul Trabant, care foloseau motoare în doi timpi.

Astfel, fiecare piston al unui motor în 4 timpi face patru curse într-un ciclu: admisia, compresia, arderea și evacuarea. Cursa de admisie este locul în care aerul și combustibilul intră în cilindru. Compresia este atunci când pistonul împinge acel amestec în partea de sus a cilindrului. Amestecul este aprins, împingând pistonul înapoi în jos pentru cursa de putere. Evacuarea este pasul final, împingând gazul rămas afară din cilindru.

Porsche pare că a găsit o idee cel puțin interesantă, prin care să extragă mai multă putere, dar și să obțină o ardere mai eficientă, relatează Motor1.

Porsche a patentat un motor termic în 6 timpi

Inginerii Porsche consideră că pot adăuga un alt ciclu de compresie și aprindere la întregul proces de ardere. Documentele depuse la Oficiul de brevete și mărci comerciale din SUA descriu în mod specific acest lucru ca fiind „șase curse individuale care pot fi împărțite în două secvențe în trei timpi”. Pașii adăugați ar avea loc între explozia tradițională și cursa de evacuare.

Pentru a face acest lucru, brevetul Porsche arată un arbore cotit care se învârte pe un inel cu două cercuri concentrice. Aceasta alternează punctul central de rotație, coborând efectiv cursa pistonului pentru cursele adăugate.

Aceasta, la rândul său, schimbă compresia, deoarece pistonul nu se deplasează atât de departe în cilindru. Și asta înseamnă, de asemenea, că acest motor are două puncte moarte superioare și inferioare.

Ca multe alte patente, acest tip de motor ar putea să nu ajungă niciodată în producție. Este un concept interesant, care arată că Porsche lucrează pentru a menține viu motorul cu ardere internă.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide