Porsche nu preia controlul VW în acest an
Se pare că actuala criză mondială dă peste cap planurile lui Porsche, producătorul resimţind repercusiuni în ciuda rezultatelor foarte bune din anul fiscal 2007-2008.
Pe de o parte, scăderea cererii de maşini sport la nivel global i-a făcut pe germani să decidă închiderea fabricii toată luna ianuarie. Pe de altă parte, planurile anunţate cu surle şi trâmbiţe, de a prelua controlul VW, vor fi amânate undeva în anul 2009. Wiedeking a declarat că "Porsche nu se grăbeşte" să încheie această tranzacţie, mai ales că, pentru anul fiscal 2008-2009, compania din Stuttgart este mai ocupată cu dezvoltarea unui program de reducere a costurilor.
Deocamdată, Porsche deţine 42,6% din acţiunile VW, însă creşterea dorită de 75% este riscantă în actualul context mondial – cu toate că valoarea acţiunilor celor două companii continuă să crească: 57,261 euro pentru Porsche (creştere de 8,5%), respectiv 286 euro pentru VW (creştere de 12,2%).
În vara lui 2007, zvonurile din mediul economic arătau că Saxonia Inferioară, deţinătoare a 20% din acţiunile VW, ar fi dispusă să-şi vândă partea pentru un preţ de 150 euro/acţiune. Asta în condiţiile în care cotaţia la bursă era de 111,48 euro, iar Porsche oferea doar 101 euro/acţiune.