Porsche Boxster – va avea diesel?

Autor: Oraan Mărculescu 18 dec. 2008 Știri auto
Porsche Boxster – va avea diesel?

Acum este aproape sigur că următoarea generaţie Porsche Cayenne va primi sub capotă şi un motor diesel – ceea ce nu este neapărat un sacrilegiu: din moment ce fanii Porsche au acceptat apariţia unui SUV în gamă, nu vor strâmba din nas în privinţa dieselului, în primul rând din raţiuni ecologice.

Însă microbul "TDI" se pare că va atinge şi viitoarea generaţie a lui Porsche Boxster, care doreşte să fie mai ecologică. Relativul succes al lui Audi TT TDI se pare că le-a dat idei şefilor Porsche. Din moment ce platforma tehnică a viitoarei generaţii Boxster va fi utilizată şi pentru Audi, împrumutul de organe poate fi realizat şi în sens invers – astfel, nu este exclus ca Porsche Boxster să primească un 2,0 TDI de 204 CP.

… sau poate că inginerii de la Porsche vor să-şi doboare recentul record de consum cu un Porsche 911?…


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide