Porsche Bank România în creştere cu 10%

Publicat: 29 08. 2007, 11:00

Clienţii grupului Porsche Bank au ales, în perioada ianuarie-iulie, finanţarea în sistem leasing în proporţie de 95% pentru achiziţionarea uneia dintre mărcile auto comercializate de Porsche România, respectiv Volkswagen, Skoda, Audi, Seat şi Porsche, se arată într-un comunicat al grupului. Leasingul operaţional a avut o pondere de 5% din totalul contractelor de leasing încheiate în ultimele două luni, când a fost relansat produsul de finanţare.

În ceea ce priveşte creditul auto furnizat de Porsche Bank, cumpăratorii maşinilor Skoda au preferat această modalitate de achiziţie în proporţie de 43,7%, iar marca Volkswagen a avut o cotă de 38,5% din totalul autovehiculelor finanţate. Seat şi Audi au cumulat ponderi de 12,4%, respectiv 5,4% pentru achiziţia prin credit auto.