Personajul din dreapta imaginii este Emirul Qatarului, pe numele său complet Sheikh Hamad bin Khalifa Al-Thani. Pe lângă pasiunile sale cabaline, prosperul arab este şi un important acţionar al televiziunii Al-Jazeera şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din Lumea Arabă. Emirul poate fi exact omul de care are Porsche pe timp de criză, germanii necesitând o finanţare de 9 miliarde de euro, venită probabil din partea emirului.
Conform unei reviste germane, Dr. Wendelin Wiedeking, CEO-ul Porsche, ar fi bătut deja palma cu Al-Thani, mai trebuind semnate doar actele adiţionale şi virarea sumelor implicate în tranzacţie. Eixstă însă o mare necunoscută legată de această tranzacţie, una care ar putea influenţa viitorul mărcii Porsche. Se cunoaşte că în prezent Porsche are acţionar VW, dar nu se ştie dacă arabul a cumpărat din partea Porsche sau a răscumpărat chiar capitalul deţinut de marca din Wolfsburg. Acest detaliu este important, putând semnifica scindarea definitivă dintre Porsche şi Volkswagen.