Porsche anunță o serie de îmbunătățiri de software pentru sistemul de infotainment Porsche Communication Management 6.0. Acesta se găsește în echiparea standard a modelelor 911, Taycan, Cayenne și Panamera.
Producătorul german de automobile a ținut cont de sugestiile venite din partea clienților. Oficialii din Stuttgart le-a analizat pe toate și în final le-a implementat pe cele mai inspirate dintre acestea.
Sistemul multimedia de la Porsche a ajuns la cea de-a șasea generație. În noua versiune, acesta va avea de-acum un meniu mai eficient și pictograme colorate . În același timp, întreaga interfață a fost revizuită, iar sfera de aplicare a funcției „Voice Pilot” a fost îmbunătățită. Anumite funcții, precum știrile, streaming-ul de muzică sau manualul de utilizare a mașinii, sunt acum mai ușor de accesat.
Dar, cea mai importantă noutate o reprezintă integrarea conectivității wireless pentru sistemul Android Auto. Astfel, clienții nu vor mai trebui să-și conecteze smartphone-ul la sistemul multimedia, ci vor avea acces direct la aplicația Spotify prin intermediul Porsche ID.
Totodată, aplicația integrată va oferi toate caracteristicile sale, inclusiv funcția „Like” și noua opțiune „Go to Radio”. Playlist-urile vor putea fi accesate tot direct din aplicație.
Pentru clienții de Taycan aplicația „Charging Planner” a sistemului de infotainment a fost și ea revizuită. Astfel, datorită îmbunătățirilor aduse, posesorii acestui model își vor putea planifica călătoriile mai eficient ca până acum. Aplicația ia în considerare stațiile de încărcare rapidă și calculează mai eficient timpul total al unei călătorii mai lungi.
Sistemul de infotainment Porsche Communication Management 6.0 actualizat va fi disponibil standard pe toate versiunile 911, Taycan, Panamera și Cayenne, Modificările vor fi implementate în următoarele săptămâni.
Sursa: Motor1