Porsche a publicat prima imagine cu noul 911 GT3. Când va fi lansat modelul sportiv?
Porsche pregătește lansarea primului model GT al gamei actualizate 911. Lansarea noului 911 GT3 corespunde cu aniversarea de 25 de ani a modelului.
Producătorul german a publicat prima imaginea cu noul 911 GT3, care urmează să fie prezentat în data de 18 octombrie 2024. Actualizarea sportivei germane va fi prezentată va fi prezentată la finalul acestei săptămâni și va fi disponibilă în două variante.
Așa cum ne-a obișnuit Porsche, clienții vor putea alege dintre două variante ale lui 911 GT3. Exact ca până acum, 911 GT3 va fi disponibil în varianta sa standard, dotată cu aripa spate de dimensiuni generoase, sau Touring, care este o versiune mai „cuminte”, care poate fi recunoscută prin lipsa eleronului.
Ne putem aștepta ca mașinile să primească noi blocuri optice LED și bare de protecție redesenate, în special în partea frontală, așa cum am văzut și pe actualizarea lansată pentru celelalte modele din gama 911.
De asemenea, motorul de 4.0 litri ar putea dezvolta mai multă putere. În prezent, motorul boxer cu șase cilindri folosit pe 911 GT3 dezvoltă 510 CP și 470 Nm cuplu maxim.
Porsche 911 GT3 aniversează 25 de ani
De asemenea, 2024 marchează aniversarea a un sfert de secol de când inițialul Porsche 911 GT3 a fost lansat, în 1999. Sportiva germană a debutat la Salonul Auto de la Geneva, iar de atunci a devenit un model foarte important pentru Porsche, existând chiar și o versiune și mai capabilă – GT3 RS.
„În 911 GT3, construcția ușoară întâlnește o dinamică remarcabilă a condusului și un design inconfundabil”, spune Andreas Preuninger, Manager de proiect GT Vehicles. „Atât versiunile de curse, cât și cele de șosea poartă ADN-ul Porsche în centrul lor și reflectă experiența companiei în sportul cu motor. O parte din fiecare victorie de la circuitele de curse din întreaga lume este conținută în fiecare GT3.”
Actualizarea celei de-a patra generații 911 GT3 va fi prezentată în data de 18 octombrie 2024. Tot atunci vom afla toate detaliile despre noul model.