Porsche 901, sau cum ar putea arăta viitorul 911 în concepţia unui designer

Autor: Adrian Mihălţianu 20 feb. 2015 Știri auto

Atunci când tocmai termini cursurile la Art Center College of Design din Pasadena, California, şi când ai fost deja în internship la mari mărci auto precum BMW, VW, Ford sau Chrysler, îţi poţi permite să te joci puţin cu designul unei maşini iconice. Iar rezultatele pot fi foarte interesante, cel puţin în parte…

Lung de 4.3 metri, conceptul 901 are dimensiuni similare cu originalul 911, care era mai mic cu 20 de cm decât actualul 911, fapt care ajută conceptul să arate mai aproape de primul 911 decât de ultima generaţie. 

Partea frontală a maşinii este cam… meh.

Conform lui Arguden, „Scopul lui Porsche 901 a fost acela de a ne întoarce la rădăcini şi a captura esenţa originalului 911. Procesul de design a pornit prin analizarea primului 911, apoi am încercat să capturez această maşină atât în privinţa mărimii cât şi a elementelor de design, dar într-un fel nou. Elementele de design specifice ale lui 911 precum farurile rotunde şi forma organică a caroseriei au fost necesare pentru a-mi atinge scopul, dar am încercat să modernizez aceste elemente cu schimbări subtile.”

50 shades of grey ass

Dar păstrarea unor dimensiuni similare nu a fost singura preocupare a designerului, ci şi aplicarea unui tratament inedit părţii posterioare, de departe cea mai interesantă din toată creaţia. Nu ştim ce să spunem despre partea frontală, însă…

Cum vi se pare acest concept? Aţi dori anumite elemente ale lui pe viitorul 911?


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide