Pontiac Solstice Coupe 2009
În 2008 cu ocazia salonului de la New York, modelul devine mai practic, fără a pierde la capitolul fun, prin adoptarea unui plafon metalic. Vestea bună, pentru fanii rulării cu pletele în vânt, este că acesta poate fi demontat şi depozitat în spaţiul pentru bagaje, veste proastă, pentru cei comozi, este că toată operaţiunea se face manual.
Varianta Coupe transpune, astfel, în realitate fidel conceptul Solstice Coupe, apărut în 2002 tot la Salonul de la Detroit. Cu un punct de pornire omogen, Pontiac Solstice Coupe are un aspect unitar şi nu pare doar un roadster "capotat". Mai mult de atât, îşi trădează originile americane, având mai degrabă un aer britanic şi dimensiuni adaptate pieţei europene.
Partea din spate păstrează liniile roadsterului, dar integrează anumite detalii, cum ar fi eleronul ce accentuează arcuirea portbagajului, pentru a continua linia noului plafon.
La nivelul motorizărilor nu există noutăţi, existând aceleaşi două propulsoare ca şi pe varianta roadster: 2,4 litri Ecotec de 173 CP şi mai potentul 2 litri turbo Ecotec ce dezvoltă 260 CP, disponibil pe varianta performantă GXP.