Premierul pare a fi declarat război şoferilor români nedisciplinaţi, însă acest război va aduce atingere unui drept fundamental, cel la proprietate. În micul război pornit de Victor Ponta ar putea cădea victimă nu doar un articol din Constituţie, ci şi un principiu fundamental de drept, respectat în toată emisfera vestică. Ca de obicei, totul se bazează pe o chichiţă legislativă.
„Te duci la articolul care spune că este nerevizuibil articolul 44 şi îl revizuieşti pe ăla şi atunci este revizuibil şi 44”, a subliniat Victor Ponta. Revizuirea articolului 44 permite ca Premierul să poată impune confiscarea averilor obţinute ilegal, dar mai ales confiscarea maşinilor cu care se comit infracţiuni.
Probabil că, în opinia Domnului Ponta, maşinile cu care se produc infracţiuni sunt „vinovate” precum persoanele implicate în actul infracţional. Probabil că Domnul Ponta mizează pe faptul că acele persoane care trec cu 250 km/h prin localitate se vor potoli în momentul în care maşina va fi confiscată. Partea proastă este că cei care trec cu 250 km/h prin localitate o fac pentru că au „spatele acoperit” şi situaţia financiară nu este una la limita inferioară.
Mai departe, Domnul Ponta ne spune că: „Toată lumea din Europa care respectă dreptul de proprietate mai mult decât noi le vinde.Şi cu asta basta. Noi trăim în nişte situaţii absurde. Eu vreau să vă arăt că se poate”.
Poate ar fi bine ca Domnul Ponta să se gândească la o variantă mult mai simplă precum suspendarea definitivă a permisului în cazul în care se depăşeşte viteza legală cu peste 100 de km/h. Aceasta nu ar aduce atingere dreptului de proprietate şi nici nu ar permite abuzuri în urma cărora vor avea de suferit familii întregi.
Cum vi se pare această decizie a Premierului?