Polițistul are voie să îți ia mașina, bicicleta sau telefonul mobil. Cum le poți recupera
Există o lege în România care permite polițiștilor să îți ia mașina, bicicleta sau telefonul mobil, în orice moment fără a-ți cere permisiunea, iar pentru a le recupera va trebui să faci cerere.
De multe ori vedem în filme cum un polițist oprește o mașină, flutură insigna și îl dă jos pe șofer. Apoi urcă la volan și pleacă în urmărirea unui infractor cu acea mașină. Ei bine, asta se poate întâmpla și în realitate, în România.
Legea de organizare și funcționare a Poliției Române, permite polițiștilor să rechiziționeze orice mijloc de transport sau comunicații.
Polițistul are voie să îți ia mașina
„În realizarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice și are dreptul […] să folosească orice mijloace de transport și comunicații, indiferent de proprietar sau deținător […] pentru luarea unor măsuri legale ce nu suferă amânare și nu pot fi aduse la îndeplinire altfel” stabilește Art. 31, lit. i), din legea 218/2002.
Practic, fie că e în misiune sau vrea să împiedice o infracțiune, polițistul are voie să îți ia mașina. Sau poate rechiziționa bicicleta ori telefonul mobil și nu e nevoit să îți ceară voie. Teoretic!
„În practică, nu știu să fi existat vreodată un astfel de caz. Deși legea permite polițistului să folosească orice mijloc pentru a apăra legea și oamenii, polițiștii s-au ferit să facă asta. De teama reacției cetățenilor, a mass-media, chiar și a șefilor. Pentru că au fost cazuri când polițiștii au fost puși să plătească din salariul lor diverse avarii. Chiar pentru mașinile de muncă sau pentru mașinile blocate în trafic”, a declarat pentru ProMotor Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Național al Polițiștilor.
Ce faci dacă polițistul ți-a luat mașina sau telefonul
Dacă ești pus, totuși, într-o astfel de situație, iată ce trebuie să faci. În primul rând, ești obligat să-i permiți polițistului să folosească mașina sau telefonul tău. Desigur, în prealabil omul legii trebuie să își decline identitatea. Deci să îți spună numele și funcția.
Apoi, fie apelezi 112, pentru a anunța situația și urmezi indicațiile primite. Fie te prezinți la cea mai apropiată secție de Poliție și expui situația.
„Cheltuielile vor fi achitate ulterior, la cererea proprietarilor, și vor fi suportate din fondurile unităților de poliție sau, după caz, de către persoanele care au determinat intervenția, nu mai târziu de 15 zile”, precizează aceeași lege.
Chiar dacă aceasta nu este o practică obișnuită în România, este posibil să fii pus în această situație în străinătate.
Atenție, însă, la tâlharii care se dau drept oameni ai legii și îți fură mașina. Astfel de cazuri s-au petrecut în special în Bulgaria, unde hoții s-au deghizați în polițiști și au oprit noaptea mașinile. I-au dat jos pe șoferi și au fugit cu vehiculele și bunurile acestora. De aceea e indicat să suni la 112 după o astfel de situație.