În această dimineață, începând cu ora 7.00, Poliția Română a declanșat o acțiune de amploare, în sistem integrat, pentru prevenirea accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, determinate de nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind depășirea, conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau ignorarea altor reguli rutiere, precum și pentru menținerea ordinii și siguranței publice.
Timp de 2 ore, conducătorii auto au fost verificați alcoolscopic sau dacă au consumat substanțe psihoactive, le-au fost verificate documentele, iar împreună cu specialiști de la RAR, a fost verificată starea tehnică a autovehiculelor.
Acțiunile comune, în care sunt angrenați polițiști rutieri, de ordine publică și de la transporturi, vor fi intensificate și în intervalul orar 17.00 – 19.00, în toată țara.
Se acționează cu aparate radar tip pistol – TRUCAM și aparate radar montate pe autospeciale, aparate Autovision, precum și aparatele DrugTest și alcooltest. De asemenea, astfel de activități se vor derula și mâine, anunță oamenii legii.
Încă de la începutul lunii august, polițiștii efectuează, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, acţiunile pe şosele, pentru prevenirea accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, determinate de nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind depășirea, conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau ignorarea altor reguli rutiere.
Potrivit Poliției Române, cele mai multe și mai grave accidente rutiere se produc vara, în perioada concediilor, atunci când oamenii ar trebui să aibă mintea mai odihnită.
„Anual, viteza neadaptată la condițiile de drum este motivul pentru care se produc, în lunile de vară, îngrijorător de multe accidente rutiere grave. Prin această campanie, încercăm să facem conducătorii auto mai conștienți de riscul la care se expun dacă depășesc limita de viteză impusă, dacă ignoră regulile și dacă au atitudini agresive sau teribiliste în conducerea autovehiculului” spune șeful Poliției Rutiere, comisar-șef Grigore George.