Polițiștii nu au voie să facă înregistrări video cu telefonul mobil?! IPJ, sancționată în cazul Horodniceanu

Autor: Radu Țuțulan 26 iun. 2024 Știri auto
Polițiștii nu au voie să facă înregistrări video cu telefonul mobil?! IPJ, sancționată în cazul Horodniceanu

Cazul Daniel Horodniceanu, procurorul care a fost filmat când făcea scandal pentru că a fost oprit de polițiștii de la rutieră, a dus la sancționarea Inspectoratului Județean de Poliție Iași. Polițiștii nu ar fi avut voie să facă înregistrări video cu telefonul mobil, conform deciziei ANSPDCP.

Acest scandal a pornit de la un control de rutină făcut de polițiștii de la rutieră, în primăvara anului trecut, în județul Iași.

Unul dintre șoferii opriți a fost procurorul Daniel Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

Acesta s-a enervat că a fost oprit și a urmat un dialog în contradictoriu cu polițiștii. Unul dintre agenți a înregistrat discuția cu telefonul mobil personal.

Înregistrarea, în care Horodniceanu îi amenință pe polițiști, a ajuns în mediul online. Asta a dus la o anchetă a Inspecției Judiciare împotriva vicepreședintelui CSM. Dar, la rândul său, Daniel Horodniceanu a sesizat încălcarea GDPR.

Polițiștii nu au voie să facă înregistrări video cu telefonul mobil?!

Procurorul a sesizat Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP). Acesta a susținut că legea GDPR, care reglementează colectarea di distribuirea datelor cu caracter personal, a fost încălcată în cazul său.

După o anchetă care a durat 4 luni ANSPDCP a decis sancționarea IPJ Iași.

Se constată că Inspectoratul de Poliție Județean Iași nu a adoptat suficiente măsuri de securitate pentru a se asigura că numai persoanele autorizate au acces la datele personale prelucrate, pentru care au autorizare, și nu a urmărit cu regularitate respectarea propriilor instrucțiuni de către persoanele care prelucrează date personale sub autoritatea sa, fapt care a condus la colectarea datelor personale (în special imaginea) ale domnului Daniel Horodniceanu în data de 5-6 mai 2023, în circumstanțele descrise în cadrul prezentului proces verbal, date care ulterior au fost diseminate în mass-media și în mediul online”, se arată în procesul-verbal prin care a ANSPDCP a sancționat Poliția Județului Iași, scrie 7iasi.ro.

Practic, prin această decizie se stabilește că polițiștii nu au dreptul să înregistreze audio-video cu telefonul mobil nicio persoană sau eveniment.

IPJ Iași aruncă vina asupra polițiștilor

Conducerea IPJ Iași a contestat la Tribunalul sancțiunea aplicată de ANSPDCP.

Instituția încearcă să scape de sancțiune arătând că înregistrarea a fost făcută din propria inițiativă de cei doi polițiști.

Aceștia au folosit telefonul personal al unuia dintre agenți, nu dispozitivul body-cam de înregistrare. Motivul a fost că aparatul de înregistrare rămăsese fără baterie, iar înregistrarea a avut exclusiv scopul de a documenta cele întâmplate.

Iar în plângerea formulată împotriva deciziei ANSPDCP, IPJ consideră că polițiștii nu au încălcat legea.

În ce situații pot face polițiștii o înregistrare video

Legea stabilește în ce situații pot fi făcute înregistrări audio-video fără acordul celor filmați.

Acţiunile poliţistului în spaţii publice, precum şi intervenţia realizată […] pentru executarea unui mandat pot fi înregistrate cu mijloacele foto-audio-video din dotare, fără consimţământul persoanelor vizate”, se arată în legea 218/2002, stabilește la Art. 56 (a).

Numai că, în cazul Horodniceanu, polițiștii au folosit un telefon mobil personal. Acesta nu face parte „din dotarea” agenților de la rutieră.

Poliţia Română este autorizată să fixeze, ocazional, cu mijloace foto-audio-video sau prin alte mijloace tehnice din dotare, momente operative cu privire la activităţi publice desfăşurate în locuri publice, fără consimţământul persoanelor vizate, în cazul în care există motive verosimile pentru a bănui că în aceste locuri publice ar putea fi comise infracţiuni sau alte fapte ilegale ori tulburată ordinea şi siguranţa publică”, stabilește aceeași lege.

Însă, dacă ne raportăm la cazul Horodniceanu, înregistrarea nu a fost realizată la o „activitate publică”. Filmarea a fost făcută cu ocazia unei opriri de rutină în trafic.

Instanța de judecată va analiza această speță și urmează să se pronunțe. Dacă va menține sancțiunea dispusă de ANSPDCP, stabilește, practic, că niciun polițist nu va mai avea dreptul să facă înregistrări audio-video cu telefonul personal în timpul unei intervenții.

Deci, fie va folosi dispozitivul body-cam din dotare, fie un alt sistem de înregistrare omologat.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide